„Măști de carnaval”, Atelier în cadrul Cercului de Pictură al Comunității Elene | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

„Măști de carnaval”, Atelier în cadrul Cercului de Pictură al Comunității Elene

• weekendul trecut, la Centrul Diversității Culturale - Muzeul Brăilei „Carol I”, copiii au pictat măști de carnaval, îndrumați de prof. Elena Salomeea Kaloxilos Moraru, artist plastic • cu acest prilej, a fost prezentată prelegerea „Carnavalul în Grecia. Istorie, simboluri, tradiții, obiceiuri” 

 

„Măști de carnaval”. Aceasta a fost denumirea Atelierului desfășurat sâmbătă, 3 februarie, între orele 10.00-18.00, la Muzeul Brăilei „Carol I” - Centrul Diversității Culturale, în cadrul Cercului de Pictură al Comunității Elene Brăila. Copiii au pictat măști și au urmărit prelegerea „Carnavalul în Grecia. Istorie, simboluri, tradiții, obiceiuri”, prezentată de Camelia Hristian, șef Serviciul Relații Publice din cadrul Muzeul Brăilei „Carol I”. Cercul de Pictură al Comunității Elene Brăila este coordonat de prof. Elena Salomeea Kaloxilos Moraru, artist plastic, care îi inițiază pe cei mici în tainele artelor plastice.

În prezent, la Centrul Diversității Culturale, din Piața Traian nr. 3, brăilenii pot vizita Expoziția temporară „Povești de altădată... Colecții și colecționari” (radiouri din perioada 1923 - 1965, din colecția ing. Nicușor Popoacă, Expoziția de fotografii de epocă de la Asociația Muzeul Jucăriilor București (colecția ing. Cristian Dumitru și Mihail Dumitru și din arhiva Centrului Diversității Culturale), precum și Expoziția de felicitări pentru Sărbătorile de iarnă, primite de la Diana Coșarcă, în cadrul Campaniei „Obiectul meu de la muzeu”.

Atelierul „Măști de carnaval” coincide cu vestitul Carnaval de la Veneția (Carnevale di Venezia), cunoscut în toată lumea datorită măștilor extravagante specifice, purtate de participanți. Despre Carnavalul Venețian se spune că-și are originea într-o victorie a Republicii Venețiene împotriva Patriarhului din Aquileia, din anul 1162. În onoarea acestei victorii, venețienii au început să se adune și să danseze în Piața San Marco. În secolul al XV-lea, carnavalul a reprezentat o modalitate de a salva imaginea de prestigiu a Veneției în lume. Astăzi, Carnavalul de la Veneția atrage sute de mii de turiști din toată lumea.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro