„Locuri de muncă sigure și sănătoase: Securitatea și sănătatea în muncă în era digitală” | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

„Locuri de muncă sigure și sănătoase: Securitatea și sănătatea în muncă în era digitală”

• aceasta a fost tema Săptămânii Europene de Securitate și Sănătate în Muncă, la care au participat activ și reprezentanții ITM Brăila • „Securitatea și sănătatea în muncă în era digitală ar trebui să reprezinte o prioritate pentru toți deopotrivă”, a precizat inspectorul șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Brăila, Liviu Arhire, prezent la București, în cadrul evenimentului dedicat impactului tehnologiilor digitale asupra mediului de lucru și sănătății angajaților

 

Săptămâna Europeană de Securitate și Sănătate în Muncă a fost celebrată, de Inspecția Muncii, sub sloganul „Locuri de muncă sigure si sănătoase: Securitatea și sănătatea în muncă in era digitală”. 

„Ca în fiecare an, luna octombrie reprezintă o perioadă deosebit de importantă în ceea ce privește activitatea de securitate și sănătate în muncă, iar Inspecția Muncii s-a alăturat inițiativei Agenției Europene pentru Securitate și Sănătate în Muncă și a prevăzut în Programul Cadru de Acțiuni pentru anul 2024 organizarea unor evenimente regionale de informare și conștientizare în cadrul Săptămânii Europene de Securitate și Sănătate în Muncă (în patru centre: București, Sibiu, Târgu Jiu și Suceava). În perioada 14-16 octombrie, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila a luat parte la evenimentele organizate la București, în cadrul Săptămânii Europene pentru Securitate și Sănătate în Muncă, având ca temă centrală „Locuri de muncă sigure și sănătoase: Securitatea și sănătatea în era digitală”. Această ediție a fost dedicată impactului tehnologiilor digitale asupra mediului de lucru și a sănătății angajaților”, ne-a declarat inspectorul șef al ITM Brăila, Liviu Arhire.

În cadrul temei alese, s-a subliniat importanța adaptării normelor de securitate și sănătate la noile provocări generate de digitalizare, precum: Tehnologiile emergente: utilizarea inteligenței artificiale (AI), a roboților și a automatizării în diverse sectoare economice; Munca la distanță și riscurile asociate, precum ergonomia deficitară, stresul digital și echilibrul dintre viața profesională și cea personală; Gestionarea riscurilor cibernetice și impactul securității informațiilor asupra sănătății mentale și fizice a angajaților.

Reprezentanții ITM Brăila au participat la mai multe sesiuni de informare ce au abordat soluții inovatoare pentru a asigura locuri de muncă sigure în contextul schimbărilor rapide aduse de tehnologiile digitale. În cadrul acestor întâlniri, precizează sursa citată, s-a pus accent pe implementarea unor măsuri eficiente de prevenție pentru riscurile asociate muncii în era digitală, precum și pe creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și angajaților cu privire la aceste riscuri.

De asemenea, ITM Brăila a împărtășit experiențele și măsurile adoptate la nivel local pentru a sprijini companiile autohtone în integrarea tehnologiei într-un mod sigur și sănătos, păstrând, astfel, un mediu de lucru favorabil.

„Numai prin eforturi comune din partea celor implicați în asigurarea unor locuri de muncă sigure și sănătoase poate fi garantată îndeplinirea obiectivelor de prevenire a accidentelor de muncă și bolilor profesionale contribuind, astfel, la consolidarea unei reale culturi a prevenirii. Securitatea și sănătatea în muncă în era digitală ar trebui să reprezinte o prioritate pentru toți deopotrivă. Toți actorii implicați în prevenire trebuie să se implice activ în reducerea expunerii lucrătorilor la riscuri profesionale  și  în dezvoltarea culturii de prevenire la nivelul întreprinderii. Prin participarea la acest eveniment, ITM Brăila își reafirmă angajamentul de a contribui activ la crearea unui mediu de muncă sigur, adaptat provocărilor erei digitale, și de a sprijini atât angajatorii, cât și angajații în procesul de adaptare la noile tehnologii”, a mai precizat Liviu Arhire.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro