• participă Corul bărbătesc „Armonia”, dirijat de preot profesor Ioan Păvăloiu și Grupul folk „Generații”, condus de profesorul Dumitru Popescu • evenimentul are loc astăzi, 15 decembrie, de la ora 17.00
Casa de Cultură a Municipiului Brăila îi invită pe brăilenii de toate vârstele, astăzi, 15 decembrie 2023, de la ora 17.00, la Casa Memorială „Petre Ștefănescu-Goangă”, din Centrul Istoric al municipiului (Piața Poligon nr. 2), pentru a urmări tradiționalul Concert de Crăciun, în așteptarea luminosului praznic al Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos.
Potrivit managerului Casei de Cultură a Municipiului Brăila, Emanoil Ciucașu, în cadrul manifestării sugestiv intitulată „Leru-i, Doamne, ler!”, Corul bărbătesc „Armonia”, dirijat de preot profesor Ioan Păvăloiu, va încălzi sufletele celor prezenți cu colinde tradiționale românești, iar Grupul folk „Generații”, condus de profesorul Dumitru Popescu, va susține un recital de colinde și cântece de iarnă.