• evenimentul se va desfășura în Sala ProArte a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila, din Piața Traian nr. 2
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila (Centrul de Creație) găzduiește, în ziua de vineri, 29 martie, începând cu ora 16.00, preselecția Concursului de „frumusețe morală, spirituală, arhitecturală, naturală și tradițională” desfășurat sub egida „Filon de România”, proiect inițiat în anul 2023, „un proiect de prezentare către întreaga lume a filonului autentic românesc”, organizat și desfășurat de Asociația „Filonul”.
„Frumusețea, fie ea morală, spirituală, arhitecturală, naturală sau tradițională, este lăsată nouă moștenire de Întemeietori și de Creatori, păzită, promovată și îmbogățită de Păstrători, preluată, în ștafeta generațiilor, de Moștenitori, cei meniți să prezinte lumii momente de autenticitate românească, totul sub mantia proiectului FILON DE ROMÂNIA, derulat pe parcursul anului 2024 la nivel județean, zonal și național, dedicat descoperirii tinerelor reprezentante ale României la evenimente mondiale cu puternic impact mediatic, pe cele mai înalte scene de frumusețe ale lumii: Miss Supranational, Miss Intercontinental, The Miss Globe, Top Model of the World, Miss Tourism World/Global etc”, au precizat organizatorii evenimentului.
„Filon de Romania” este un proiect de promovare a filonului românesc, adresat tinerelor României din cele 41 de județe și București, care are ca motto: „Descoperă, Păstrează, Creează, Transmite”. „Acestea sunt imperativele prin care promovăm valorile, sub variatele lor aspecte: tradiții, istorie, turism, muzică, cultură, obiceiuri tradiționale, monumente istorice, monumente naturale, gastronomie, costum național, personalități ale județelor”, a mai precizat sursa citată.
Tinerele vor arăta, pe parcursul derulării concursului, o parte din „filonul” județelor lor, iar unele dintre ele vor deveni chiar „ambasadoare” ale României pe scenele internaționale ale concursurilor de Miss/Modele. Potrivit organizatorilor, Cultura, Arta, Moda, Imaginea sunt forme moderne ale construirii cărții de vizită a unei țări, pe baza filonului de bogăție spirituală ce trebuie transmis tinerei generații, care preia valorile naționale, le adaugă viziunea ei și apoi le transmite mai departe, următoarelor generații și întregului mapamond.
Regulamentul castingului precum și alte detalii pot fi obținute accesând https://www.filonul.ro/2024/01/24/regulament/.
Evenimentul se va desfășura în Sala ProArte a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila, din Piața Traian nr. 2.