„Aura” recidivează. Azil ilegal în Brăilița | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

„Aura” recidivează. Azil ilegal în Brăilița

* zeci de persoane vulnerabile au fost evacuate de autorități, după ce s-a aflat că acestea erau găzduite într-o clădire care nu are licență și autorizație de funcționare * imobilul îi aparține Aurei Udrea, văduva lui Costel Frizeru, fostul ”mentor” al lumii interlope brăilene * în 2017, numele Aurei Udrea a apărut în centrul unor anchete penale care viza tot căminele de bătrâni * polițiștii au deschis acum un nou dosar penal pe numele său pentru exercitarea, fără drept, a unei profesii sau activităţi * toate persoanele adăpostite aici au fost preluate de ambulanțe și transportate fie la spital, pentru îngrijiri medicale, fie în alte centre de îngrijiri destinate persoanelor vulnerabile

 

 

 

 

Afacere ilegală cu bătrâni deconspirată în municipiul Brăila! Ieri seară, în urma unui control anunțat de autorități în centrele rezidențiale destinate persoanelor vulnerabile a fost descoperit un spațiu ilegal care adăpostea zeci de bătrâni și tineri cu demență și dizabilități. Este vorba despre o clădire cu etaj din cartierul Brăilița, proprietate privată, care funcționa ”la negru”, fără vreo licență sau autorizație. Astfel, toate cele 41 de persoane adăpostite aici au fost evacuate de autorități, iar polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au întocmit un dosar penal în care se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de obținere ilegală de fonduri și exercitarea, fără drept, a unei profesii sau activități. ”Comisia de control constituită prin ordin de prefect a hotărât, în cursul serii de ieri, închiderea unui centru în care erau cazate 41 de persoane. Neregulile constatate, pentru care s-a luat această decizie sunt lipsa licenței și a autorizației de funcționare. Din 41 de persoane care erau cazate în acest centru, 23 au fost mutate în altă locație care își desfășoară activitatea cu autorizație de funcționare și care dispune de capacitatea necesară, iar restul de 18 au fost relocate în unități spitalicești din municipiu pentru a fi evaluate din punct de vedere medical, precum și pentru a beneficia de îngrijire specifică în perioada imediat următoare”, se arată într-un comunicat de presă emis de Prefectura Brăila. Potrivit sursei citate, la nivelul județului Brăila au fost controlate, în cursul zilei de marți, 11 iulie, un număr de 14 centre rezidențiale publice și private conform unei planificări pe zone realizată împreună cu Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială. Tot Prefectura Brăila mai informează că în a doua zi de control au fost constatate o serie de nereguli pentru care au fost aplicate un număr de 23 de contravenții, din care amenzi în cuantum total de 108.600 lei. Așa cum am menționat, încă de la începutul acestei perioade de verificări, nu voi tolera nicio abatere de la legislația în vigoare în ce privește desfășurarea activității acestor centre. În continuare solicit șefilor de instituții și inspectorilor care fac parte din echipele de control vigilență și corectitudine pentru depistarea oricăror nereguli. Viața și sănătatea cetățenilor este mai presus de orice! ”, a declarat prefectul județului Brăila, Iulian Timofei.

Atât directorul centrului cât și proprietara imobilului care adăpostea ilegal persoane vulnerabile au recunoscut jurnaliștilor că acest spațiu a fost deschis încă din 23 ianuarie a.c., dar fără autorizația de funcționare. Cu toate acestea însă, declarațiile lor arată că în tot acest timp au mai avut și mici controale, care s-ar fi încheiat fără probleme și fără evacuări de persoane. ”În urma controlului s-a descoperit faptul că încă nu avem licență de funcționare. Noi am depus licența de funcționare din luna ianuarie, anul acesta pentru că centrul a funcționat încă din data de 23 ianuarie. Pe data de 30 ianuarie am depus la Ministerul Muncii și Protecției Sociale documentația pentru licență, aceasta a fost verificată, iar în luna aprilie am fost contactați de către Serviciul de Servicii Sociale de la Ministerul Muncii și ni s-a spus că se solicită și extrasul de carte funciară. În situația în care extrasul de carte funciară a acestei locații nu a corespuns cu realitatea, în sensul că înainte să venim noi, forțați de împrejurări, pentru că în data de 22 decembrie 2022 ni s-au închis două centre și am fost forțați să venim într-un timp record să asigurăm acestora o locație. Nu s-a schimbat destinația și deci, nu s-a modificat extrasul de carte funciară, de care acum se ocupă doamna lichidator Cristescu, de obținerea intrării în legalitate, de schimbare de destinație și modificarea acestui extras de carte funciară. Doamna Cristescu nu a reușit să obțină până acum acest lucru și datorită acestui fapt nu am avut licență de funcționare. Acești oameni erau foarte bine îngrijiți. Lucrul acesta poate să vi-l confirme doamna președintă (...) ” a declarat directoarea acestui centru, Magdalena Mânecă.

Proprietara azilului ilegal este nimeni alta decât Aura Udrea, văduva lui Costel Frizeru, fostul ”mentor” al lumii interlope brăilene, cea care a mai avut și în trecut probleme cu legea, tot din cauza centrelor destinate bătrânilor. ”Am avut nenumărate controale. Persoanele erau îngrijite foarte bine. Din 41 de persoane, 18 au fost cazuri sociale, care au fost ridicați acum și duși la spital. Unii nu au familii, nu au casă (...) Tutorii lor au apelat la serviciile noastre. Am avut încheiat protocol cu Direcția de Asistență Socială și cu DGASPC-ul. Deci ei au fost aduși din 2010, aduși cu televiziunea din grajdurile de la Viziru. Ceilalți au familii, plătesc taxa, sunt mulțumiți. Am fost controlată, da. Am procese verbale. Aceste cazuri nu vrea să le preia nimeni pentru că sunt foarte grave, țipă, mușcă(...)S-au mai făcut mici controale, da, și din ianuarie am hârtia. Asistența Socială ”, a declarat Aura Udrea, proprietara imobilului din Brăila, în care erau adăpostite zeci de persoane.

Vă amintim că numele Aurei Udrea este cunoscut la nivel local din cauza mai multor acuzații de obținere ilegală de fonduri, fals, uz de fals și abuz în serviciu care au făcut obiectul unui dosar penal deschis în 2017. La acea vreme, organizația pe care o conducea, Asociația Aura 2010 a fost controlată de mai multe instituții, perchezițiile fiind extinse în toate cele opt centre ale asociației. În urma controalelor, anchetatorii au stabilit că Asociația Aura 2010 ar fi obținut ilegal subvenții de la stat, folosindu-se de documente false, un demers în care ar fi fost sprijinită și de un angajat al Agenției Județene de Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Brăila, o bună perioadă de timp director al instituției. În plus, în 2016, Asociația Aura 2010 ar fi obținut și subvenții de la bugetul local. Controalele de atunci s-au făcut în urma unei anchete jurnalistice demarate de ziarul nostru la sesizarea fiicei unei bătrâne internate în unul dintre cămine.

 


 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro