„În plină glorie”, ultima premieră din această stagiune! Încă ma găsiţi bilete | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

„În plină glorie”, ultima premieră din această stagiune! Încă ma găsiţi bilete

• avanpremiera spectacolului va avea loc sâmbătă, pe 25 mai, iar premiera duminică, pe 26 mai, de la ora 18.00, la Sala Mare • bilete pot fi cumpărate de la agenţia teatrală sau online, prin intermediul platformei www.blt.ro

 

Stagiunea teatrală se apropie uşor, uşor, de final, iar Teatrul „Maria Filotti” şi-a propus să o încheie glorios. Cum? Printr-o nouă premieră! Weekendul acesta, pe 25 şi 26 mai, la Sala Mare, puteţi vedea spectacolul „În plină glorie” de Peter Quilter (traducere Dan Mihu), în regia lui Slava Sambriș, unul dintre cei mai apreciați regizori ai momentului, montările sale fiind premiate atât în România, cât și în Republica Moldova. Publicul brăilean a avut ocazia să-l cunoască în cadrul Festivalului de Teatru, acolo unde au putut vedea spectacolele “Căsătoria” de N. V. Gogol (Teatrul Municipal “Bacovia” Bacău), “Colivia cu nebune” de Jean Poirot (Teatrul “Luceafărul” Chișinău”) și “Livada”, adaptare după A. P. Cehov (Teatrul Municipal “Matei Vișniec” Suceava).

De data aceasta, prin spectacolul „În plină glorie” Slava Sambriş ne va spune povestea celebrei Florence Foster Jenkins, o femeie bogată și excentrică din New York, al cărei scop în viață este de a deveni cântăreață de operă, în ciuda lipsei de talent. Piesa a fost ecranizată în 2016, filmul ”Florence” avându-i în rolurile principale pe Meryl Streep și Hugh Grant.

În plină glorie este o tragicomedie despre soarta unei femei celebre și bogate din America, New York-ul anilor‘40. Este o poveste reală a faimoasei Florence Foster Jenkins, cântăreața care a intrat în istoria muzicii ca cea mai proastă soprană din lume. Un spectacol despre credință și sacrificiu”, sunt cuvintele regizorului Slava Sambriș.

Din distribuție fac parte Monica Ivașcu, în rolul lui Florence Foster Jenkins, Ciprian Chiricheș/Dragoș Ioniță, Valentin Terente, Elena Andron, Silvia Tariq, Flori Popa și Sever Bârzan. Scenografia este realizată de Adrian Suruceanu.

Bilete încă mai găsiţi atât pentru avanpremieră, cât şi pentru premieră, iar acestea pot fi achiziţionate

de la agenția teatrală sau online, de pe platforma blt.ro.

 

Şapte premiere într-un an!

În această stagiune, 2023-2024, Teatrul „Maria Filotti” a venit cu nu mai puţin de şapte premiere. Primele două au fost în septembrie 2023, chiar la debutul stagiunii, la Festivalul Internațional de Teatru și Arte Performative Brăila. Este vorba despre comedia „Falsa servitoare” de Marivaux, regia  Alexandru Mâzgăreanu, scenografia Andreea Săndulescu, cu actorii Blanca Doba, Corina Borș, Ciprian Chiricheș, Emilian Oprea, Adelin Ilie și Adrian Ștefan, iar al doilea spectacol a fost ”Scene din viața Mariei Filotti” de Matei Lucaci-Grünberg și Sever Bârzan, regie Matei Lucaci-Grünberg, scenografie Andreea Tecla, din distribuţie făcând parte actorii Ramona Gângă, Valentin Terente, Monica Ivașcu, Silvia Tariq, Elena Andron, Dragoș Ioniță, Sever Bârzan, alături de patru actori din trupa TMF Junior: Ioana Comșa, Eduard Stan, Maria Caplea şi Maria Dinulescu.

Apoi, cea de-a treia premieră a avut loc în decembrie 2023: “Menajeria de sticlă” de Tennessee Williams, regia Andrei Huţuleac, scenografia Maria Nicola, cu actorii Monica Ivașcu, Ciprian Chiricheș, Blanca Doba și Sever Andrei Bârzan.

A urmat încă o premieră în ianuarie 2024, a patra, fiind vorba despre spectacolul “Lacrimile amare ale Petrei von Kant” de Rainer Werner Fassbinder, regia Eugen Gyemant, cu o distribuţie exclusiv feminină: Ramona Gîngă, Corina Borș, Elena Andron, Ileana Ursu, Flori Popa, Iulia Vasilescu. Spectacolul a venit şi cu un alt element de noutate pentru că s-a jucat la Sala de conferințe (Sala Oglinzilor) şi nu la Sala Mare sau Sala “Bujor Macrin” așa cum publicul s-a obișnuit, ci într-o locație inedită.

O lună mai târziu, în februarie 2024, Teatrul „Maria Filotti” anunţa o nouă premieră: ”Take, Ianke și Cadâr”, celebra piesă de teatru a dramaturgului Victor Ion Popa, regia Radu Nichifor, scenografia Daniel Divrician. În distribuţie: Zane Jarcu, Valentin Terente, Marcel Turcoianu, Teodora Antal, Adelin Ilie, Elena Andron și Dan Moldoveanu.

O nouă premieră a avut loc apoi la finalul lui martie 2024, tot o comedie: „TOC TOC” de Laurent Baffie,

regia Alex Bogdan, scenografia Clara Ștefana. Distribuție: Sever Bârzan, Adrian Ștefan, Monica Ivașcu, Blanca Doba, Dragoș Ionița, Ileana Ursu şi Silvia Tariq.

Acum, pe 25 şi 26 mai, va avea loc cea de-a şaptea şi ultima premieră din această stagiune: „În plină glorie”.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro