• subiectul a fost analizat în ultima ședință a Comisiei de Dialog Social
În cadrul ședinței din data de 5 noiembrie a Comisiei de Dialog Social, Nicoleta Cristescu, director executiv al Direcției Județene de Pensii, a prezentat un material privind ”Valorificarea veniturilor totale lunare realizate conform dispozițiilor Legii nr. 360/2023, privind sistemul public de pensii”. Este practic o sinteză a celor mai importante informații din noua lege, din care spicuim mai jos.
Astfel, pensiile stabilite pe baza legislaţiei anterioare devin pensii în înţelesul legii nr. 360/2023 şi se recalculează prin înmulţirea numărului total de puncte realizat cu valoarea punctului de referinţă, care, la acest moment este de 81 lei, cu excepţia pensiilor stabilite în fostul sistem de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale ale agricultorilor anterior datei de 1 aprilie 2001, care se recalculează conform art. 154, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii.
”Numărul total de puncte realizate se obţine prin însumarea punctajelor anuale realizate cu numărul de puncte de stabilitate. Punctajele anuale realizate sunt cele calculate conform legislaţiei în vigoare la data stabilirii/recalculării drepturilor de pensie, utilizate la determinarea numărului de puncte în procesul de evaluare a pensiilor din sistemul public”, explică Nicoleta Cristescu.
Numărul de puncte de stabilitate se calculează pentru stagiul de cotizare contributiv realizat peste 25 de ani contributivi şi nu se acordă pentru perioadele în care s-a cumulat pensia cu venituri asigurate conform legii.
Stagiul de cotizare contributiv, în cazul persoanelor prevazute la art. 6 din Legea nr. 360/2023, îl reprezintă perioadele pentru care s-au datorat contribuții de asigurări sociale. Stagiul de cotizare contributiv, în cazul persoanelor asigurate pe baza contractului de asigurare socială, se constituie din însumarea perioadelor pentru care s-a datorat și plătit, conform legii, contribuția de asigurări sociale. (...)
La determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, se utilizează venitul total lunar realizat, brut sau net, după caz, asupra căruia s-a datorat, potrivit legii, contribuţia la bugetul asigurărilor sociale de stat.
Venitul total lunar realizat, brut sau net, după caz, se dovedeşte prin adeverinţă întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 6, eliberată pe baza statelor de plată, de către angajatori, deţinătorii legali de arhive sau operatorii economici autorizaţi de Arhivele Naţionale pentru prestarea serviciilor arhivistice care au dreptul legal de a certifica aceste date, în original.
În situaţiile în care, pentru o anumită perioadă care constituie stagiu de cotizare, nu se poate face dovada venitului total lunar realizat, brut sau net, după caz, la determinarea punctajelor lunare se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă, precum şi sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislaţiei anterioare şi care sunt înscrise în carnetul de muncă ori sunt dovedite cu adeverinţe eliberate de către angajatori, deţinătorii legali de arhive sau operatorii economici autorizaţi de Arhivele Naţionale pentru prestarea serviciilor arhivistice, care au dreptul legal de a certifica aceste date, în original. Se mai iau în calcul:
- Formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale;
- Premiile anuale și premiile acordate în cursul anului pentru realizări deosebite;
- Recompensele cu caracter limitat;
- Al treisprezecelea salariu;
- Formele de retribuire pentru orele suplimentare realizate peste programul normal de lucru;
- Sporul acordat pentru personalul didactic care îndrumă practica psihopedagogică și care asigură perfecționarea de specialitate a învățătorilor și educatorilor;
- Indemnizațiile de muncă nenormată;
- Alte sporuri care nu avut caracter permanent pentru care s-a datorat contribuția de asigurări sociale – se valorifică numai în situația dovedirii acestora prin adeverință întocmită conform modelului prevăzut în anexa 6 la lege.
”Pentru perioadele ulterioare datei de 01.04.2001, elementele pe baza cărora se stabilește stagiul de cotizare în sistemul public de pensii și punctajul anual pentru asigurații sistemului public de pensii sunt reprezentate de informațiile preluate din declarația privind evidența nominală a asiguraților și a obligațiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat, care cuprind veniturile brute realizate”, a mai punctat în documentul prezentat directorul executiv al CJP Brăila.