* la ediția 2022 au fost prezenți sportivi paralimpici de la 20 de cluburi
În perioada 14-17 iunie 2022, la Galați, s-a desfășurat ediția a 29-a a Cupei “Danubius”, competiție rezervată sportivilor paralimpici. Aceasta a fost organizată de A.P.H. “Sporting Club” Galați cu sprijinul Consiliului Județean Galați, având motto-ul ,”Depășim limitele împreună”.
La Cupa “Danubius”, ediția 2022, s-au înscris peste 150 de sportivi. Aceștia au participat la șase discipline sportive: atletism (aruncarea suliței, aruncarea greutății), pescuit sportiv, tir cu arcul, powerlifting și biliard.
A.C.S.P.D.F ”Special Friends” Brăila a participat cu 8 sportivi, Fănuța Leocă, Emilia Constantin, Vasilica Zamfir, Dragu Gheorghe, Ștefan Leocă, Daniel Macioc, Florin Nicola, Mihai Sorescu și, cu 78 de puncte acumulate, s-a clasat pe locul al doilea din 20 de cluburi participante.
“La această ediție a Cupei “Danubius” sportivii clubului nostru au participat activ prin comunicare, socializare și integrare prin sport”, se menționează în comunicatul transmis de A.C.S.P.D.F , ”Special Friends” Brăila.