• în perioada 27 -31 octombrie, Poliția Locală a prins în flagrant și amendat 16 persoane care aruncau gunoaie pe domeniul public, spărgeau semințe sau consumau alcool pe stradă, circulau cu mașina în zone interzise ori circulau cu căruța pe străzile municipiului • suma toală a amenzilor aplicate trece de 10.000 lei
În ultimele zile ale lunii trecute, mai exact în perioada 27 - 31 octombrie, Poliția Locală Brăila a prins în flagrant 16 persoane, cu vârste cuprinse între 16 și 70 de ani, care încălcau prevederile în vigoare privind respectarea curățeniei pe domeniul public al municipiului Brăila precum și normele de conduită socială. Concret, trei persoane au fost surprinse circulând cu autoturismul în Parcul Monument, în afara intervalului de timp în care accesul este permis, acestea fiind sancționate contravențional cu suma totală de 2.500 lei. O altă persoană, care a fost surprinsă consumând alcool pe Str. Chișinău, în loc neamenajat în acest sens, a fost sancționată contravențional cu suma de 100 lei. De asemenea, alte cinci persoane, surprinse în timp ce aruncau diverse deșeuri pe domeniul public - pe Șos. Focșani, Str. Dorului, Str. Frumoasă, Str. Decebal și Șos. Buzăului -, au fost sancționate contravențional cu suma totală de 6.000 lei. Alți doi brăileni, care au fost depistați în timp ce conduceau atelaje hipo pe Șos. Râmnicu Sărat, au fost sancționați contravențional cu câte 1.305 lei fiecare. Totodată, în cazul a cinci persoane surprinse în timp ce consumau semințe și aruncau cojile pe domeniul public, pe Str. Călugăreni, au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de 5.000 lei.