* evenimentul este organizat de Forumul Tinerilor din România – Brăila și dedicat tuturor tinerilor cu vârste cuprinse între 14-25 ani
De ”Noaptea Muzeelor”, Forumul Tinerilor din România – Brăila și Centrul de Tineret - Brăila Youth Hub organizează un eveniment dedicat tinerilor. Vorbim mai exact despre ”Noaptea Culturală a Tinerilor”, care va avea loc sâmbătă, 13 mai, la Casa de Cultură a Municipiului Brăila ”Petre Ștefănescu Goangă”.
”Noaptea Culturală a Tinerilor” este dedicată adolescenților și tinerilor între 14 și 24 ani, iar pe parcursul serii aceștia vor avea ocazia să participe la o serie de activități culturale și artistice, cum ar fi concursuri de cultură generală, dezbateri literare, proiecție de film, ateliere de muzică sau ateliere de dezvoltare personală.
”Împreună cu tinerii am decis să organizăm cu ocazia evenimentului național «Noaptea Muzeelor», un program complex dedicat tuturor tinerilor cu vârste cuprinse între 14-25 ani. Prin programul «Noaptea Culturală a Tinerilor» ne dorim ca tinerii să se implice în comunitate, să se deconecteze pentru câteva momente de la internet și să se conecteze cu alți tineri, să interacționeze, să socializeze și să își construiască noi relații. Prin activitățile, cursurile și evenimentele propuse, ne dorim ca tinerii să interacționeze cu comunitatea și să devină mult mai implicați”, ne-a declarat Gabriel Ion, președintele Forumului Tinerilor din România – filiala Brăila.
Evenimentul Noaptea Culturală a Tinerilor este organizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Brăila, Consiliului Județean Brăila și Asociația ”Pentru Adevăr”.