Simbata, de la ora 19.00, la sala Studio a Teatrului "Maria Filotti" se joaca spectacolul "Zoo story" pus in scena de regizorul Pompiliu Kostas Radulescu, cel care a fost asistent de regie pentru "Domnisoara din Amherst", spectacol care a avut mult succes atit in Braila, cit si la Teatrul Mic din Bucuresti cu care a colaborat teatrul brailean pentru realizare. Regizorul Pompiliu Kostas Radulescu a absolvit la Universitatea "Hyperion", clasa renumitei Catalina Buzoianu. A pus numeroase piese pe scenele bucurestene, care s-au jucat in special in cluburi, a facut regie pentru spectacole jucate la "Tony Bulandra" din Tirgoviste si a compus muzica pentru spectacole.
"Alcatuirea distributiei - cea mai importanta calitate a unui regizor"
- Ce a insemnat pentru tine sa fii asistent de regie la "Domnisoara din Amherst"?
- Intr-un cuvint, scoala! In mai multe, as spune ca, pe de o parte, am intilnit cel mai corect si mai constiincios actor pe care mi-a fost dat sa-l cunosc vreodata, pe doamna Monica Mihaescu, iar pe de alta parte, alaturi de regizorul Moshe Yassur, am trait zi de zi cu impresia ca iau lectii particulare cu un mare profesor de regie si de arta lucrului cu actorul. Au crezut in mine si m-au incurajat de-a lungul repetitiilor, iar prezenta mea acum la fiecare spectacol alaturi de doamna Monica Mihaescu nu face decit sa prelungeasca bucuria de a fi colaborat la un spectacol care ne satisface nevoia de poezie, iar poezia nu inseamna doar o insiruire de versuri, ci ne face sa ne simtim mai rafinati, mai profunzi. Pentru toate astea si pentru mult mai multe, le multumesc!
- Ce te-a determinat sa alegi piesa "Zoo story"?
- Aici as putea foarte bine vorbi despre miracolul intilnirii, despre cum un text la prima lectura iti pare scris chiar de propria mina si te-ntrebi cum de o piesa de acum patruzeci si mai bine de ani atinge ceva din tine, romanul secolului XXI... Si ar fi foarte adevarat. Dar apoi iti pui intrebari. De ce simt asa? Iar daca eu simt astfel, sint si altii ca mine? Si-atunci am descoperit America anilor ‘50-’60, o lume in care te zbati sa-ti cistigi existenta facind exact ce nu-ti place, o lume care te obliga sa-ti dai la schimb visurile pe traiul dus de azi pe miine, fara perspective, fara idealuri, in care speranta e doar un cuvint in dictionar. O lume in care fiecare nu se poate salva decit pe sine. Foarte bine, mi-am zis. Istorie. Nu m-a impresionat cu nimic. Si stiti de ce? Pentru ca eu chiar traiesc intr-o astfel de lume, eu insumi sint intr-o gradina zoologica. Si-abia atunci Zoo Story a devenit cu adevarat semnificativ. Nu pentru ca poate sa fie o "radiografie a societatii romanesti contemporane", cum isi caracteriza cindva Danieliuc filmele. Asta nu ma intereseaza. De ce-as veni la teatru? Nu trebuie decit sa ies pe strada. Pentru ca de fapt, acest text aproape absurd, si e astfel pentru ca vine dintr-o lume absurda, e speranta. Nu violenta, nici disperare sau izolare, lipsa de comunicare. Toate astea exista si in text, sint reale si in jurul nostru. Dar cind lipsa de comunicare naste monstrii, iar mai rau de-atit nu se poate, binele nu este niciodata departe. Asa ca, in esenta, aceasta piesa de teatru este o pledoarie pentru speranta. Dar si un avertisment. Aceasta poveste nu trebuie sa se intimple. Iar animalul din noi, pe care-l hranim corespunzator si la ore fixe cu halci din viata noastra de fiecare zi, trebuie sa ramina in spatele gratiilor!
"Detest o lume in care fiecare se salveaza doar pe sine!"
- De ce nu ai ales actori cunoscuti? Nu au vrut sa riste cu un regizor aproape necunoscut?
- Cred ca alcatuirea distributiei este cea mai importanta calitate a unui regizor. Atunci cind stii ca alaturi de tine se afla oameni cu care poti comunica la un nivel mult mai profund decit cel regizor-actor, lucrurile merg altfel. Noi sintem in primul rind prieteni. Stiu ca multi spun ca teatrul nu se face pe prietenie. E intr-un fel adevarat. Intre prieteni se iarta multe, iar asa, lasi loc neseriozitatii. Dar pe cei care sustin afirmatia asta, am sa-i invit la teatru, sa vada cum prietenia poate insemna si comunicare si constiinciozitate, nu numai distractie. Atitudinea mea cu privire la compunerea distributiei este insa legata si de ceea ce cred despre actorul independent, care vrea cu orice pret sa razbeasca, care munceste mai mult stiind ca doar de el depinde propria lui afirmare. Am vazut asta in colegii mei Iulian Glita si Bogdan Serban. Nu m-am gindit nici o clipa la greutatea unui nume, atunci cind am pornit acest proiect. Pina la urma, nimeni nu este o personalitate pina nu devine! Cred insa in dorinta unui actor de a se afirma, de a munci, cu el insusi in primul rind, intr-o echipa in care sa poata evolua si impreuna cu care sa poata creste ca profesionist. Da, cred in prietenia in teatru! Cred in oameni pentru care exista mai mult NOI decit EU! Detest o lume in care fiecare se salveaza doar pe sine! (Cristina DOSULEANU)
"Alcatuirea distributiei - cea mai importanta calitate a unui regizor"
- Ce a insemnat pentru tine sa fii asistent de regie la "Domnisoara din Amherst"?
- Intr-un cuvint, scoala! In mai multe, as spune ca, pe de o parte, am intilnit cel mai corect si mai constiincios actor pe care mi-a fost dat sa-l cunosc vreodata, pe doamna Monica Mihaescu, iar pe de alta parte, alaturi de regizorul Moshe Yassur, am trait zi de zi cu impresia ca iau lectii particulare cu un mare profesor de regie si de arta lucrului cu actorul. Au crezut in mine si m-au incurajat de-a lungul repetitiilor, iar prezenta mea acum la fiecare spectacol alaturi de doamna Monica Mihaescu nu face decit sa prelungeasca bucuria de a fi colaborat la un spectacol care ne satisface nevoia de poezie, iar poezia nu inseamna doar o insiruire de versuri, ci ne face sa ne simtim mai rafinati, mai profunzi. Pentru toate astea si pentru mult mai multe, le multumesc!
- Ce te-a determinat sa alegi piesa "Zoo story"?
- Aici as putea foarte bine vorbi despre miracolul intilnirii, despre cum un text la prima lectura iti pare scris chiar de propria mina si te-ntrebi cum de o piesa de acum patruzeci si mai bine de ani atinge ceva din tine, romanul secolului XXI... Si ar fi foarte adevarat. Dar apoi iti pui intrebari. De ce simt asa? Iar daca eu simt astfel, sint si altii ca mine? Si-atunci am descoperit America anilor ‘50-’60, o lume in care te zbati sa-ti cistigi existenta facind exact ce nu-ti place, o lume care te obliga sa-ti dai la schimb visurile pe traiul dus de azi pe miine, fara perspective, fara idealuri, in care speranta e doar un cuvint in dictionar. O lume in care fiecare nu se poate salva decit pe sine. Foarte bine, mi-am zis. Istorie. Nu m-a impresionat cu nimic. Si stiti de ce? Pentru ca eu chiar traiesc intr-o astfel de lume, eu insumi sint intr-o gradina zoologica. Si-abia atunci Zoo Story a devenit cu adevarat semnificativ. Nu pentru ca poate sa fie o "radiografie a societatii romanesti contemporane", cum isi caracteriza cindva Danieliuc filmele. Asta nu ma intereseaza. De ce-as veni la teatru? Nu trebuie decit sa ies pe strada. Pentru ca de fapt, acest text aproape absurd, si e astfel pentru ca vine dintr-o lume absurda, e speranta. Nu violenta, nici disperare sau izolare, lipsa de comunicare. Toate astea exista si in text, sint reale si in jurul nostru. Dar cind lipsa de comunicare naste monstrii, iar mai rau de-atit nu se poate, binele nu este niciodata departe. Asa ca, in esenta, aceasta piesa de teatru este o pledoarie pentru speranta. Dar si un avertisment. Aceasta poveste nu trebuie sa se intimple. Iar animalul din noi, pe care-l hranim corespunzator si la ore fixe cu halci din viata noastra de fiecare zi, trebuie sa ramina in spatele gratiilor!
"Detest o lume in care fiecare se salveaza doar pe sine!"
- De ce nu ai ales actori cunoscuti? Nu au vrut sa riste cu un regizor aproape necunoscut?
- Cred ca alcatuirea distributiei este cea mai importanta calitate a unui regizor. Atunci cind stii ca alaturi de tine se afla oameni cu care poti comunica la un nivel mult mai profund decit cel regizor-actor, lucrurile merg altfel. Noi sintem in primul rind prieteni. Stiu ca multi spun ca teatrul nu se face pe prietenie. E intr-un fel adevarat. Intre prieteni se iarta multe, iar asa, lasi loc neseriozitatii. Dar pe cei care sustin afirmatia asta, am sa-i invit la teatru, sa vada cum prietenia poate insemna si comunicare si constiinciozitate, nu numai distractie. Atitudinea mea cu privire la compunerea distributiei este insa legata si de ceea ce cred despre actorul independent, care vrea cu orice pret sa razbeasca, care munceste mai mult stiind ca doar de el depinde propria lui afirmare. Am vazut asta in colegii mei Iulian Glita si Bogdan Serban. Nu m-am gindit nici o clipa la greutatea unui nume, atunci cind am pornit acest proiect. Pina la urma, nimeni nu este o personalitate pina nu devine! Cred insa in dorinta unui actor de a se afirma, de a munci, cu el insusi in primul rind, intr-o echipa in care sa poata evolua si impreuna cu care sa poata creste ca profesionist. Da, cred in prietenia in teatru! Cred in oameni pentru care exista mai mult NOI decit EU! Detest o lume in care fiecare se salveaza doar pe sine! (Cristina DOSULEANU)
