• dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Teleorman în aceeaşi zi în care DNA a extins urmărirea penală în cazul acestei companii la care acţionar semnificativ este şi un brăilean, Liviu Dobrescu, în studenţie, fost coleg de trupă rock cu actualul lider PSD, Liviu Dragnea
Firma Tel Drum şi-a cerut insolvenţa, iar dosarul a fost înregistrat în 17 ianuarie, la Tribunalul Teleorman, în aceeaşi zi în care procurorii anticorupţie au extins urmărirea penală în cazul acestei companii, în dosarul în care este cercetat şi Liviu Dragnea, şi au instituit măsuri asigurătorii asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale firmei, precum şi asupra sumelor de bani ce urmează a-i fi virate.
Conform datelor disponibile pe portalul instanţelor, la obiectul dosarului este înscris “deschiderea procedurii la cererea debitorului”. Primul termen în acest dosar este stabilit pentru 29 ianuarie.
Întâmplător sau nu, la data în care a fost cerută insolvenţa, DNA a cerut “extinderea urmăririi penale faţă de persoana juridică SC «TEL DRUM» SA, suspectă pentru săvârşirea infracţiunilor de: constituire a unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală în formă continuată, complicitate la două infracţiuni de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau altul. În cauză s-a dispus instituirea măsurilor asigurătorii asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale suspectei SC «TEL DRUM» SA, precum şi poprire asupra sumelor de bani existente sau care urmează a fi virate de terţi, cu orice titlu, în conturile bancare deţinute de aceasta, până la concurenţa sumei de 32.118.589,51 lei (reprezentând suma foloaselor necuvenite şi suma cu care s-a sustras de la plata obligaţiilor fiscale către stat)”, a anunţat DNA.
Reamintim că scandalul care are în centru firma teleormăneană, legat de fraudă cu fonduri europene, are ramificaţii şi la Brăila. Mai precis, unul dintre acţionarii acestei companii este brăilean. Este vorba despre Liviu Lucian Dobrescu, născut în ianuarie 1964, din comuna Gropeni, care figurează în Registrul Comerţului că deţine un portofoliu consistent de acţiuni la această firmă: 43,999%. De asemenea, el este şi administrator al firmei şi membru în Consiliul de Administraţie. Potrivit dezvăluirilor făcute de presa centrală pe acest subiect, Liviu Dobrescu a făcut parte şi din trupa rock EGO în care a activat în perioada studenţiei nimeni altul decât actualul preşedinte al PSD, Liviu Dragnea. Acesta din urmă era toboşar şi i se spunea „Livache”. Brăileanul Liviu Dobrescu era chitarist şi i se spunea “Şobo”.