Mergi la conţinutul principal
Primul brăilean trimis în judecată pentru muncă “la negru”

“Tătucul” zilierilor

• pentru prima dată de la apariţia legislaţiei în domeniu, un afacerist brăilean a fost anchetat şi trimis în judecată pentru că a primit la muncă 13 persoane, inclusiv trei minori, fără a le încheia contract de muncă • cei 13 au fost depistaţi de inspectorii ITM şi de jandarmi, în timp ce lucrau ca “zilieri” la şantierul de pe B-dul Independenţei 280 • inginerul Mişu Iosef a mai fost sancţionat administrativ pentru comiterea unor infracţiuni la legislaţia muncii • afaceristul cercetat penal este plecat la muncă în Germania

 

Aflat de ceva vreme în vizorul inspectorilor ITM şi al procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătorie, brăileanul Mişu Iosef, în vârstă de 63 de ani, administrator şi asociat unic al SC “Tehnobrick” SRL Brăila, a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 264 alin. 4 din Legea 53/2003 privind Codul Muncii: “primire la muncă a mai mult de 5 persoane, indiferent de cetăţenia acestora, fără încheierea unui contract individual de muncă”.

Afaceristul brăilean, care a mai avut de-a face cu inspectorii ITM, cu poliţiştii şi procurorii, a fost anchetat şi pentru săvârşirea a trei infracţiuni de “încadrare în muncă a unui minor, cu nerespectarea condiţiilor legale de vârstă sau folosirea acestuia pentru prestarea de activităţi cu încălcarea prevederilor legale referitoare la regimul de muncă al minorilor” (art. 265 alin 1 din Legea 53/2003), însă procurorii brăileni au dispus clasarea cauzei. Inginerul Mişu Iosef nu a putut fi audiat în calitate de inculpat, pentru că este plecat la muncă în Germania, însă a fost reprezentat de un avocat din cadrul Baroului Brăila.

Dosarul penal a fost instrumentat de procurorul Marius Iacob, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila. 

Şantier luat cu asalt de inspectorii ITM şi de jandarmi

În ziua de 22 octombrie 2015, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) sesiza Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila, reclamând faptul că Mişu Iosef, administratorul SC “Tehnobrick” SRL, ar fi primit la muncă nu mai puţin de 13 persoane, fără a le încheia contracte individuale  de muncă în formă scrisă, trei dintre acestea fiind adolescenţi cu vârste cuprinse între 15 şi 18 ani. Nu era prima sesizare făcută de ITM împotriva afeceristului brăilean, însă, de data aceasta, procurorii PJ Brăila nu se vor mulţumi să-i aplice acestuia o sancţiune administrativă, ci îl vor pune sub acuzaţie şi îl vor da pe mâna judecătorilor. 

SC “Tehnobrick” SRL Brăila, firma inginerului brăilean Mişu Iosef, a fost înregistrată la Oficul Naţional al Registrului Comerţului pe 10 iunie 2013, având ca obiect principal de activitate “lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale”.

Pe data de 20 septembrie 2015, precizează anchetatorii, între SC “Tehnobrick” SRL Brăila, în calitate de constructor, reprezentată de Mişu Iosef, şi brăileanul Costică Cârstei, în calitate de beneficiar, a fost încheiat contractul pentru execuţia lucrărilor de construcţii-montaj pentru obiectivul ce consta în spaţiu comercial şi activităţi sportive situat în municipiul Brăila, B-dul Independenţei nr. 280. Contractul avea să fie reziliat două luni mai târziu, după controlul inopinat efectuat de inspectorii ITM.

Procurorul de caz precizează: “La data de 2 octombrie 2015, reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă, însoţiţi de lucrători ai Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila, au efectuat un control inopinat la obiectivul mai sus menţionat (imobilul din B-dul Independenţei 280 - n.r.) urmărind identificarea cazurilor de muncă fără forme legale de încadrare. Cu această ocazie, conform procesului verbal de control nr. 12553/16.10.2015 şi anexelor acestuia, au fost identificate 13 persoane care prestau muncă în beneficiul constructorului, fără a avea încheiate în formă scrisă contracte individuale de muncă”. Trei dintre tinerii care munceau “la negru” aveau vârste cuprinse între 15 şi 18 ani.

Mişu Iosef: “Opt din cele 13 persoane lucrau pentru altă firmă!”

După declanşarea anchetei penale, oamenii legii au audiat şapte dintre persoanele depistate pe şantierul SC “Tehnobrick” SRL, care au confirmat că veniseră să muncească în calitate de “zilieri”, fără să li se încheie contracte de muncă. Celelalte persoane depistate muncind “la negru” nu au putut fi audiate, pentru că nu au fost găsite la domiciliu.

Gabriel - Alin M., în vârstă de 16 ani, a declarat că, la începutul lunii septembrie 2015, s-a prezentat împreună cu fratele său Georgian -Florian, de 17 ani, la adresa din municipiul Brăila, B-dul Independenţei 280 (lângă Clubul Progresul), unde, în urma discuţiilor purtate cu administratorul SC “Tehnobrick” SRL, Mişu Iosef, s-a hotărât să muncească ca zilier.

Înţelegerea a fost ca, pentru fiecare zi de muncă, să primească 60 de lei, iar programul să fie de luni până vineri, între orele 8:00 - 17:00. Totodată, banii urmau să fie primiţi de la patron personal, la sfârşitul fiecărei zile de muncă. Minorul a precizat că nici el şi nici fratele său nu au încheiat contracte de muncă şi că, după controlul inspectorilor ITM, a renunţat să mai lucreze pentru SC “Tehnobrick” SRL.

Audiat în calitate de suspect, Mişu Iosef a declarat că, de fapt, din cele 13 persoane depistate de inspectorii ITM la data de 2 octombrie 2015, opt nu lucrau pentru firma “Tehnobrick” SRL (!). “Aceste persoane nu le-am chemat eu la muncă şi nu cunosc cine le-a solicitat să efectueze lucrări la beneficiarul Cârstei Costică. Cel mai probabil, cei opt lucrau pentru o altă firmă, la aceeaşi lucrare, iar de teama inspectorilor de muncă şi a jandarmilor au declarat toţi că lucrează la «Tehnobrick» SRL. Confirm, însă, că cinci persoane erau la muncă la SC «Tehnobrick» SRL Brăila şi se aflau în perioada de probă, premergătoare angajării”, a spus, printre altele, afaceristul Mişu Iosef.

Potrivit dosarului penal, beneficiarul lucrărilor executate de firma inginerului pus sub acuzaţie a precizat că, în baza contractului încheiat în septembrie 2015, “Tehnobrick” SRL “urma să facă lucrări de finisaj şi compartimentări la imobilul care era deja ridicat”. Cârstei a mai spus că, la începutul lucrărilor, firma lui Iosef avea doar patru muncitori pentru execuţia lucrărilor. “Eu nu am fost mulţumit de calitatea lucrărilor executate, fapt pentru care, în luna noiembrie 2015, am reziliat contractul cu această firmă. Lucrările au stagnat o perioadă, ulterior făcând un nou contract, pentru continuarea activităţilor cu o altă firmă (...) În perioada septembrie - octombrie 2015, eu nu am mai angajat în nume propriu alte persoane fizice care să presteze muncă la şantierul din Brăila, Independenţei nr. 280”, a precizat, printre altele, beneficiarul lucrărilor. Martorul a mai afirmat că, în perioada în care “Tehnobrick” SRL a lucrat la imobilul de pe Independenţei 280, nu a mai avut încheiat contract cu o altă firmă de construcţii.

“Din probe nu rezultă fără echivoc că inculpatul cunoştea vârstele celor trei minori”

În ceea ce priveşte infracţiunile de “încadrare în muncă a unui minor, cu nerespectarea condiţiilor legale de vârstă sau folosirea acestuia pentru prestarea de activităţi cu încălcarea prevederilor legale referitoare la regimul de muncă al minorilor” (fapte prevăzute de art. 265 alin 1 din Legea 53/2003), procurorul de caz precizează că “din materialul probator nu a rezultat fără echivoc faptul că inculpatul cunoştea vârsta celor trei minori”. De altfel, cei trei minori depistaţi muncind “la negru” au declarat, fiecare, că nu i-au spus patronului ce vârste au.

“De asemenea, potrivit art. 13 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 53/2003, persoana fizică dobândeşte capacitate de muncă la împlinirea vârstei de 16 ani. Persoana fizică poate încheia un contract de muncă în calitate de salariat şi la împlinirea vârstei de 15 ani, cu acordul părinţilor sau al reprezentanţilor legali, pentru activităţi potrivite cu dezvoltarea fizică, aptitudinile şi cunoştinţele sale, dacă astfel nu îi sunt periclitate sănătatea, dezvoltarea şi pregătirea profesională. Faţă de aceste aspecte, se constată că, în privinţa celor trei infracţiuni, faptele inculpatului nu sunt prevăzute de legea penală, urmând a se dispune clasarea”, a concluzionat procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, care s-a ocupat de caz.

Potrivit sursei citate, inculpatul Mişu Iosef a mai fost sancţionat administrativ de organele de urmărire penală, tot pentru infracţiuni la legislaţia muncii.         

ITM Brăila are la activ 3 plângeri penale pentru muncă la negru

• recordul este deţinut de un angajator din domeniul restaurante, care primise la muncă, atenţie!, 24 de persoane fără să le fi întocmit documentele legale de angajare

O statistică a Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Brăila arată că, de anul trecut şi până acum, au fost descoperite 9 companii care primiseră la muncă, fără a le întocmi actele legale de angajare, peste 120 de persoane. Toate cele 9 firme s-au ales cu plângeri penale din partea ITM Brăila, aşa cum prevede legislaţia muncii în situaţiile în care un angajator este depistat că primeşte la muncă fără forme legale mai mult de 5 persoane.

Raportul de activitate al instituţiei aferent anului 2015 precizează că inspectorii de muncă brăileni au formulat plângeri penale pentru 6 angajatori, la care munceau fără forme legale 78 de persoane. Mai mult de jumătate dintre angajaţii la negru lucrau în domeniul construcţii (53 persoane la 4 angajatori), pe locul II fiind domeniul prestări servicii (1 angajator cu 18 persoane), urmat de baruri (1 angajator cu 7 persoane fără forme legale).

De la începutul acestui an, inspectorii de muncă brăileni au formulat alte 3 plângeri penale pentru tot atâţia angajatori care primiseră la muncă 45 de persoane fără să le fi întocmit actele legale prevăzute de legislaţia muncii.

Ierarhia în ce priveşte domeniile cu incidenţă crescută de evaziune fiscală prin muncă nedeclarată arată astfel: restaurante - 1 angajator cu 24 de persoane, construcţii - 1 angajator cu 13 persoane şi panificaţie - 1 angajator cu 8 persoane primite să muncească la negru.

Conducerea ITM Brăila a subliniat că în continuare va pune accent, în cadrul controalelor derulate, pe combaterea fenomenului de muncă nedeclarată şi că ori de câte ori va depista situaţii în care angajatorii au primit la muncă mai mult de 5 persoane fără să le fi întocmit actele legale va proceda la formularea de plângeri penale.

Ca o paranteză, datele centralizate în raportul de activitate pe 7 luni din 2016 al ITM Brăila arată că, numai pentru sancţionarea muncii nedeclarate, au fost aplicate amenzi consistente, puţin peste jumătate de milion de lei, firmelor dar şi persoanelor fizice prinse în neregulă cu documentele de angajare.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro