“Tătici” violatori | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

“Tătici” violatori

* inculpatul Ionuț B. a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de Judecătoria Brăila, el fiind acuzat că a întreținut raporturi sexuale cu fiica minoră de numai 12 ani, în perioada mai 2020 - iunie 2021 * mama fetei a aflat despre toate aceste chinuri suferite de copilă și a formulat plângere * Judecătoria Brăila a dat sentința în acest caz în ședința din 3 octombrie, însă inculpatul aflat în stare de arest preventiv poate formula apel * în curs de judecată este un alt dosar în care un alt “tată” este acuzat de viol asupra fiicei minore de 15 ani

 

Bărbat condamnat la o pedeapsă cu închisoarea, după ce și-a violat propria fiică minoră pe care o avea în grijă. Inculpatul B. Ionuț a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de Judecătoria Brăila, el fiind acuzat că a întreținut raporturi sexuale cu fiica sa, încă de când aceasta avea numai 12 ani, în perioada mai 2020 - iunie 2021. Mama fetei a aflat despre toate aceste chinuri suferite de copilă și a formulat plângere, astfel că tatăl acuzat de viol a ajuns în spatele gratiilor la jumătatea lunii decembrie. Tatăl violator a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare, însă poate formula apel în cauză. Bărbatul se află încă la arest, după cum se arată pe site-ul instanței. “Condamnă pe inculpatul B. Ionuț la pedeapsa de 5 ani închisoare. Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii următoarelor drepturi - drepturi părintești - dreptul de a fi tutore sau curator - dreptul de a comunica cu victima B. D. E. - dreptul de a se apropia la mai puțin de 50 de m de locuința, școala sau alte locuri unde victima desfășoară activități sociale pe o perioadă de 5 ani. Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii acelorași drepturi interzise și ca pedeapsă complementară. Deduce din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive începând cu 13.12.2021 la zi . Dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii acestora în SNDGJ (Sistemul Național de Date Genetice Judiciare). Menține arestarea preventivă a inculpatului. Obligă inculpatul la plata sumei de 10.000 lei daune morale către persoana vătămată. Obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare”, este soluția pronunțată la data de 3 octombrie la Judecătoria Brăila și postată pe site-ul instanței.

Procurorii au dispus trimiterea în judecată a inculpatului cercetat în stare de arest preventiv pentru infracțiuni de viol, în urmă cu câteva luni. Tatăl Ionuț B., care nu poate fi numit tată, o avea în îngrijire pe fiica sa de numai 12 ani, a abuzat-o sexual, în repetate rânduri, profitând  de faptul că cea mică nu se putea apăra.

Potrivit datelor transmise de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila, inculpatul B.I. a fost cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de viol în formă continuată (4 acte materiale), în perioada mai 2020 - iunie 2021. La data de 29 iulie, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila a fost înregistrat un dosar penal, urmare a plângerii penale formulate de către C.N., mama persoanei vătămate minore în vârstă acum de 14 ani. S-a reclamat faptul că, începând cu data de 20 mai 2020, inculpatul, care era chiar tatăl minorei, a întreținut cu persoana vătămată minoră, prin constrângere, raporturi sexuale normale, în repetate rânduri. “În baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul, la diferite intervale de timp, în perioada mai 2020 - iunie 2021, atât prin constrângere, cât și prin punerea persoanei vătămate în imposibilitatea de a se apăra, a întreținut raporturi sexuale normale cu fiica sa minoră, despre care avea cunoștință că avea atunci vârsta de 12 ani. La momentul comiterii activității infracționale, minora se afla în îngrijirea, ocrotirea și educarea sa”, au stabilit procurorii brăileni.

Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor de care este acuzat, ba chiar a detaliat actele materiale comise, după cum arată anchetatorii. Acesta a spus că  a ținut totul secret și că, în discuțiile purtate cu alte persoane, nu a recunoscut faptul că a întreținut raporturi sexuale cu fiica sa.

Bărbatul acuzat de viol a primit acum și condamnarea, cel puțin în primă instanță.

 

Alt tată acuzat de viol și perversiuni sexuale

Un alt dosar în care un bărbat este acuzat că și-a violat fiica minoră este înregistrat pe rolul Judecătoriei Brăila. Inculpatul a ajuns în spatele gratiilor în luna septembrie. Inculpatul Silviu N., după cum se arată pe site-ul instanței, este acuzat că și-a agresat fiica minoră de 15 ani, iar în perioada noiembrie 2021 - august 2022, prin folosirea de amenințări, a determinat-o să întrețină acte sexuale orale și anale. Potrivit anchetatorilor, inculpatul și-a agresat fiica minoră încă din 2013, iar începând din toamna anului trecut și până în prezent a întreținut acte sexuale orale și anale cu fata.

Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila a comunicat informații privind acuzațiile aduse bărbatului arestat. Astfel, la data de 9 septembrie, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila au solicitat la Judecătoria Brăila luarea măsurii arestării preventive față de un inculpat cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de rele tratamente aplicate minorului, violență în familie și viol, fapte prevăzute și pedepsite de Codul penal. Cererea a fost admisă de către judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Brăila, care a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pe o perioadă de 30 de zile. “Din materialul probator administrat în cauză până la acest moment s-a reținut că, începând cu anul 2013, în repetate rânduri, inculpatul a agresat persoana vătămată minoră (rudă a acestuia), iar în perioada noiembrie 2021 - august 2022, prin constrângere fizică și folosirea de amenințări, a determinat-o pe aceasta să întrețină acte sexuale orale și anale, provocându-i disfuncționalități psihoemoționale care i-au pus în pericol dezvoltarea intelectuală și morală. Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt și stabilirii răspunderii penale”, se arată în comunicatul transmis de procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila.

Potrivit anchetatorilor, în seara de 17 august, la sediul unității de poliție s-a prezentat o tânără, în vârstă de 15 ani, din municipiul Brăila. Ea a sesizat faptul că în perioada noiembrie 2021 - august 2022, ar fi fost constrânsă fizic de tatăl său în vârstă de 42 de ani să întrețină raporturi sexuale orale cu acesta. Din cercetări a rezultat faptul că, în data de 16 august, în urma unui conflict spontan avut cu tatăl său, tânăra i-ar fi povestit unei cunoștințe faptul că tatăl său o atinge și o pipăie, moment în care bărbatul a devenit agitat și a fugit de acasă. La data de 8 septembrie, polițiștii au efectuat o percheziție la o societate situată în afara minicipiului Brăila, unde a fost depistat și identificat tatăl tinerei în cauză. “Bărbatul a fost condus la sediul poliției pentru audieri, fiind cercetat în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de viol, violență în familie și rele tratamente aplicate minorului”, au precizat polițiștii brăileni. Bărbatul de 42 de ani a fost reținut pe bază de ordonanță, iar la data de 9 septembrie instanța a admis propunerea procurorului și a dispus față de bărbat măsura arestării preventive.

Judecata în acest dosar nu a început încă.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro