• în această seară, un spectacol marca Teatrul de Comedie Bucureşti, după bijuteria teatrală a lui Mihail Sebastian
Marţi, 31 octombrie, de la ora 18.30, Sala Mare a Teatrului “Maria Filotti” găzduieşte un spectacol deosebit al Teatrului de Comedie Bucureşti . Este vorba de piesa “STEAUA FĂRĂ NUME” de Mihail Sebastian , în regia lui Vlad Massaci, scenografia Andu Dumitrescu. În distribuţie: Dan Tudor, Mirela Zeţa, Mihai Călin, Marius Drogeanu, Şerban Georgevici, Mihaela Măcelar, Cristina Juncu, George Grigore ,Ruxandra Grec, Pavel Bârsan / Orodel Olaru, Florian Bala.
Spectacolul lui Vlad Massaci demonstrează că mesajul din STEAUA FĂRĂ NUME, piesă scrisă între cele două războaie mondiale, este nemuritor: şi astăzi există un profesor sărac, în viaţa căruia trece meteoric câte o Monă– veşnică Evă nehotărâtă, dar sinceră, care e în stare să dea peste cap întregul sistem, bine pus la punct, al însinguratului, dar care dispare la cel mai mic semn al iubitului bogat, tipicul rival, nepăsătorul şi cerebralul Grig.
“O gară. Un spaţiu prin definiţie provizoriu, unde te găseşti lipsit de intimitate, la cheremul curioşilor. Un continuu exerciţiu de imaginaţie: de unde vin şi unde se duc toţi oamenii ăştia?! Cum e la ei acasă? Cum arată vieţile lor? E jocul meu preferat atunci când mă aflu într-o gară. «Steaua fără nume» e un text plin de poezie pentru că e scris în nostalgicii ani dintre războaie unde, dacă te uiţi pe poze, vezi bărbaţi cu pălărie şi doamne elegante. Îi vezi acolo pe Grig şi pe Mona, îl vezi pe timidul profesor Miroiu. Dar dacă aduci textul în prezent? Dacă gara interbelică primeşte acum o uşă de termopan, iar spuma poliuretanică e încă la vedere? Mai avem parte de poezie în prezent? Mai există visători, vizionari, cinici, gentlemani? Mai există spleen? Astea sunt întrebările pe care mi le-am pus despre noi, azi. Dar n-am răspuns” apreciază Vlad Massaci.