• spectacolul se joacă sâmbătă, 2 noiembrie, de la ora 18.00, la Sala Mare a Teatrului “Maria Filotti”, de actorii Teatrului Municipal “Bacovia “ din Bacău
Sâmbătă, 2 noiembrie, de la ora 18.00, la Sala Mare a Teatrului “Maria Filotti” se joacă STEAUA FĂRĂ NUME adaptare după Mihail Sebastian , regia Gheorghe Balint. Spectacol este prezentat de Teatrul Municipal “Bacovia “ din Bacău, în cadrul Festivalului Internaţional “Mihail Sebastian”, ediţia a VII-a
“…Cred că viaţa noastră, prin grija lui Dumnezeu, e un amestec perfect de alb şi negru, de bine şi rău, de minciună şi adevăr… mecanica vieţii… trăim într-o mare zghihuială fără rost… rutină… am uitat să privim cerul şi pământul… uităm de rădăcinile noastre şi de copilăria din noi… am putea să ne trezim în fiecare dimineaţă cu sufletul şi mintea deschise, capabili de a arunca o privire proaspătă asupra lumii?… putem recupera candoarea copilăriei?… identitate şi alteritate… nevoia de omenesc şi de omenie… între mult zgomot pentru nimic (William S.) şi cuvinte de nefiinţă (Samuel B.)… estetică şi catharsis… oamenii se plictisesc repede… teatrul se vede, se trăieşte, nu se citeşte”…apreciază Gheorghe Balint – regizorul spectacolului.