“Responsabilitate pentru sănătate”. Campanie de prevenţie în Brăila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

“Responsabilitate pentru sănătate”. Campanie de prevenţie în Brăila

• deputatul PNL Brăila Antoneta Ioniţă susţine că în lipsa unor programe naţionale de prevenţie pe zona de sănătate, a luat decizia de a demara propria campanie în acest sens • demersul se numeşte “Responsabilitate pentru sănătate”, iar deputatul susţine că are de gând să informeze populaţia judeţului nostru despre modalităţi de îmbunătăţire a mediului de trai • campania ce se va desfăşura cu sprijinul Organizaţiei Femeilor Liberale (OFL) Brăila, va demara vineri, în comuna Unirea

 

În lipsa unor programe naţionale de prevenţie pe zona de sănătate deputatul PNL Brăila Antoneta Ioniţă susţine că a luat decizia de a veni cu o campanie proprie prin care să ajute populaţia din judeţul nostru. Este vorba despre campania “Responsabilitate pentru sănătate” care se va desfăşura cu sprijinul Organizaţiei Femeilor Liberale (OFL) Brăila şi prin care se încearcă informarea comunităţilor rurale şi urbane, despre cum se poate trăi sănătos. Potrivit Antonetei Ioniţă, care este de profesie medic şi a fost coordonator al Unităţii de Primiri Urgenţe Brăila timp de 14 ani, discutăm despre un demers de conştientizare a brăilenilor că, până a ajunge la medic, fiecare trebuie să caute şi să găsească un mod sănătos de trai, care să le ridice calitatea vieţii şi care să le prelungească existenţa.

“În această lume plină de provocări şi instabilitate, factorii de risc sunt tot mai numeroşi. Indiferent că vorbim despre modul de alimentaţie, despre stres, despre consumul exagerat de alcool, de tutun sau de medicamente, există foarte multe ameninţări, iar pacienţii trebuie să conştientizeze că depinde şi de ei să ţină sub control anumite aspecte ale vieţii lor. Am militat mereu pentru programe naţionale de prevenţie, dar, cum multe dintre ele întârzie să fie puse în practică, am decis să demarez această campanie, prin care să ducem informaţiile la cei care au nevoie de ele şi care să crească gradul de conştientizare. Prevenţia în sănătate nu este o joacă şi, din păcate, la nivel de politică de stat, nu este abordată cu responsabilitate. De aceea, cred că este responsabilitatea noastră comună, a medicilor şi  a pacienţilor, să ne ocupăm de sănătate”, a decalarat Ioniţă.

 

Prima intervenţie în comuna Unirea

Campania “Responsabilitate pentru sănătate”, demarează vineri, în comuna Unirea, după cum a ţinut să precizeze deputatul brăilean. Prima temă aleasă este diabetul şi posibilităţile de prevenire şi de depistare incipientă. Întâlnirea va avea loc la Căminul Cultural din Unirea, de la ora 16:00. De altfel, Ioniţă a precizat că în cadrul campaniei, vor fi abordate subiecte legate de boli precum: diabet, boli cardio-vasculare, cancer, precum şi importanţa prevenţiei în sănătate.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro