“Penitenciare” a câştigat prima ediţie a “Cupei primăverii” la fotbal în sală | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

“Penitenciare” a câştigat prima ediţie a “Cupei primăverii” la fotbal în sală

• asta după o finală cu Armata, care s-a ridicat la nivelul unui derby din prima ligă • peste 700 de spectatori au asistat la cele două finale • Poliţia de Frontieră a completat podiumul

 

Cel mai mare turneu de fotbal în sală organizat la Brăila, “Cupa primăverii” a fost câştigat, după o finală spectaculosă şi lovituri de departajare, de echipa Penitenciarelor. Peste 700 de spectatori au creat o atmosferă frumoasă în Polivalentă la partida dintre echipele Armatei şi Penitenciarelor, formaţii care şi-au disputat finala mare. Meciul a fost spectaculos, cu acţiuni rapide, la ambele porţi, aplaudate frenetic de publicul spectator. Armata a controlat primele minute ale finalei mari, cu două mari ocazii de gol şi o bară în cont, apoi jocul s-a echilibrat şi fiecare combatantă putea înscrie, însă portarii şi-au făcut datoria. Iar câştigătoarea primei ediţii a “Cupei primăverii” la fotbal în sală, s-a decis în urma loviturilor de departajare. Vasile Tudorache şi respectiv Cristian Pascu au  marcat şi astfel că după primele lovituri de deparajare scorul a fost tot egal, 1-1. Valentin Ion a înscris pentru Penitenciare, Cătălin Constandache a ratat, iar la cea de a treia serie de lovituri Marius Coman a marcat pentru 3-1 şi formaţia sa a câştigat prima ediţie a competiţiei organizate ireproşabil de AJF Brăila prin Comisia de fotbal în sală.

Armata s-a clasat pe locul al doilea, iar Poliţia de Frontieră, care a câştigat cu 4-0 finala mică disputată în compania Inspectoratului Şcolar, s-a clasat pe poziţia a treia.

Organizatorii le-au oferit primelor patru clasate diplome, cupe şi medalii, însă au acordat şi premii speciale. Doi jucători ai echipei Armata au primit premii individuale, Viorel Banciu a fost desemnat cel mai tehnic jucător, iar Cătălin Constandache, golgeterul competiţiei. Marian Cârjă de la Poliţia de Frontieră a primit premiul pentru cel mai frumos gol, iar Valentin Ion de la Penitenciare a fost declarat cel mai bun jucător al finalei mari. Au fost premiaţi de asemenea Ionuţ Smeu, Georgel Badea şi Marian Ichim, arbitrii competiţiei.

“A fost un turneu reuşit din toate punctele de vedere şi pot spune că organizatoarea acestei competiţii, Comisia de fotbal în sală merită felicitări. Am avut un turneu cu meciuri spectaculoase pentru că echipele au avut în componenţă fotbalişti care încă mai sunt în activitate. Spectatorii au fost în număr destul de mare şi au dat dovadă de fair play, ceea ce înseamnă că la Brăila sunt mulţi iubitori ai acestui gen de fotbal. Sper ca pe viitor, cu sprijinul autorităţilor locale, să putem organiza şi alte competiţii şi poate readucem în prim plan Cupa liceelor, pentru că dorinţa noastră este aceea de a trage cât mai mulţi tineri spre terenurile de sport”, a declarat Laurenţiu Vărgatu, preşedintele AJF Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro