• volumul de eseuri semnat de profesorul şi criticul literar Viorel Coman a fost lansat ieri, la Colegiul Naţional “Gheorghe Munteanu Murgoci”
Marţi, 15 octombrie, în amfiteatrul Colegiului Naţional “Gheorghe Munteanu Murgoci” a avut loc lansarea volumului de eseuri “PE TREPTE”, semnat de profesorul şi criticul literar Viorel Coman. La eveniment au participat profesori şi elevi ai liceului, reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean şi ai Consiliului Judeţean, profesori de la liceele din oraş, prieteni ai autorului, care au vorbit despre carte şi despre OMUL Viorel Coman. Împărţită în trei categorii, care cuprind trepte LA ŞCOALA “EUROPSITĂ”, AVATARURILE EMINESCIANISMULUI şi EUROPA, MON AMOUR, cartea profesorului Viorel Coman include eseuri care au fost publicate de-a lungul timpului în ziarele locale şi în revistele de specialitate şi se adresează atât profesorilor, cât şi elevilor. “Pe trepte”- o carte despre “Şcoala de azi pe mâine”, despre educaţie şi valori, dar şi despre “Doimea cea de o fiinţă a sufletului nostru: Eminescu şi Caragiale” sau despre “Umbrela globalizării peste căciula identităţii”.
“O astfel de carte ar fi trebuit să apară în România în fiecare an, sub coordonarea unei instituţii naţionale şi nu din entuziasmul unui profesor care a intuit exact nevoia de informare a publicului şi a adunat suficient material pentru o carte bună. Sunt aici cuprinse cele mai multe dintre valorile generaţiei actuale care şi-au afirmat personalitatea creatoare în concursurile şcolare naţionale. În mod cert, mai sunt şi altele, tăcute, neexprimate, în aşteptare”, subliniază autorul în eseul “Răsar din urmă valori”.