• ediția din acest an a Festivalului Peștelui a adunat un număr record de brăileni • din acest motiv, primarul Marian Dragomir are ambiții mari pentru la anul: un parteneriat cu Festivalul Borșului de Pește de la Jurilovca, care adună mai mulți participanți decât Untold
Asta ne-a declarat primarul Brăilei despre evenimentul derulat în perioada 22-24 septembrie, pe Faleză. Ajuns la a cincea ediție, edilul consideră că festivalul are toate șansele să se dezvolte și mai mult și să atragă participanți din toate județele vecine, dar și din București.
Cum a “crescut” acest eveniment și care sunt planurile de viitor aflați din interviul următor.
- Anul acesta Festivalul Peștelui a ajuns la a cincea ediție. Cum a “crescut” evenimentul de la un an la altul?
- Acest festival a fost inițiat cu fonduri europene pentru a promova consumul de pește și produse din pește. Prima ediție a fost cu emoții, cu sprijin real din partea expozanților. Fără ajutorul lor nu am fi putut niciodată să atingem acest nivel. Am adus vârși de la pescarii de pe malul Dunării, am întins personal setca în zona scenei, dar ne-au ajutat mult membrii Comunității Rușilor Lipoveni din Brăila și Dan Iorga, alături de alți expozanti. Apoi, an de an, festivalul a crescut iar numărul mare al participanților de la ultima ediție ne determină să continuăm.
- Ați făcut un calcul cam câți vizitatori a atras acest eveniment de-a lungul edițiilor? A reușit acest festival să își îndeplinească scopul, acela de a promova valorile și tradițiile locale, de a atrage turiști și de a ajuta afacerile să se dezvolte?
- Am observat că anul acesta Festivalul Peștelui concurează direct cu Zilele Municipiului Brăila din punctul de vedere al participanților. Este un festival de succes care atrage public din Brăila, comunele limitrofe și județele învecinate. Am făcut publicitate în Buzău, Galați și Focșani, pe panouri stradale, pe Facebook. În plus, deschiderea Skate Park-ului Faleza Dunării a atras și public din București datorită unei înțelegeri cu pasionații din acest domeniu.
- Pe ce criterii alegeți invitații care vin la festival?
- Avem un parteneriat excelent cu Chef Horia Vîrlan care a participat la toate edițiile, dar în fiecare an avem și un invitat surpriză. Anul acesta a fost Chef Cătălin Scărlătescu. Ei gătesc rețete cu pește pe scenă, în fața a mii de participanți, iar în ultimii doi ani i-am ajutat personal pentru a promova festivalul, dar mai ales pentru a demostra tuturor că rețetele lor sunt simple și orice bărbat (care este în bucătărie mai puțin pregătit decât o doamnă) poate să le pregătească și acasă.
În domeniul muzical, la acest festival am căutat să invităm cele mai renumite tarafuri. Anul acesta au făcut un spectacol excelent Taraful Rutenilor și Carmen Chindriș, iar ziua de duminică a fost dedicată lui Nelu Vlad și Formației Azur, formația copilăriei noastre.
Invitații sunt aleși în urma unor discuții între primar, viceprimari, Direcția de Cultură și Casa de Cultură a Primăriei, după vizualizarea pe Youtube a melodiilor, concertelor, etc.
- Care sunt planurile de viitor?
- Festivalul trebuie să continue deoarece dacă vorbim de Brăila trebuie să spunem Dunăre, plimbare cu vaporul sau Nava «Chira Chiralina» și obligatoriu o masă cu pește. Ne propunem anul viitor o promovare mai «agresivă» în zona de sud-est a României și în special în București, poate un parteneriat cu Festivalul Borșului de Pește de la Jurilovca, care a depășit Untold ca număr de parcipanți, conform raportărilor presei. Trebuie să fim sinceri că mai există și câteva persoane care critică faptul că se organizează festivaluri, dar dacă nu s-ar organiza, ei ar fi primii care ar critica că nu există modalități de relaxare pentru brăileni.
- V-ați dori ca Festivalul Peștelui sa fie unul dintre evenimentele de referință pentru Brăila?
- Având în vedere numărul mare al participanților, Festivalul Peștelui este deja este un eveniment de referință, alături de Zilele Municipiului Brăila, Festivalul Istoric și Târgul de Crăciun. Ne dorim ca Festivalul Peștelui să devină un festival de referință în sud-estul României. Vom continua acest festival! Mulțumesc publicului minunat, expozanților și celor care promovează Festivalul Peștelui!