• asta a declarat Ștefan Fusea, președintele CCIA Brăila, la cea de-a XXX-a ediție a Topului Firmelor • sursa citată a avut și un sfat pentru statul “gras”: “O măsură ar fi aceea să colecteze mai bine, să se cheltuiască mai puțin și mai eficient. Toate acestea printr-o reformă administrativă, prin reducerea evaziunii fiscale mari”
Cea de a XXX-a ediție continuă tradiția celor anterioare promovând reușita și performanța în afaceri. Joi, 16 noiembrie, au fost prezente în sală un număr de 240 persoane, reprezentând peste 70 firme din toate domeniile de activitate.
În deschidere, Ștefan Fusea, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Brăila a mulțumit tuturor reprezentanților firmelor prezente în sală dar și invitaților: viceprimar Doinița Ciocan, Vicepreședintele Consiliului județean Brăila, Ionuț Ciprian Dobre, reprezentanți în teritoriu ai ministerelor.
“Doresc să reafirm faptul că Brăila are un potențial mare de dezvoltare și că sunt încrezător în puterea antreprenorilor locali de a dezvolta business-uri puternice.
Anul acesta s-a inaugurat unul dintre cele mai mari proiecte de infrastructură, podul peste Dunăre de la Brăila. Podul leagă portul Constanța și Delta Dunării de restul țării și de rețeaua transeuropeană de transport.
Construirea unui pod de acestă magnitudine la Brăila are un impact semnificativ asupra dezvoltării regionale. Acesta deschide noi oportunități pentru investiții și dezvoltare în zonă, stimulând astfel creșterea economică, crearea de noi locuri de muncă și atragerea de afaceri în zonă.
Mediul privat este singurul contributor la Bugetul Statului. Nu poate produce și plăti atâția bani cât poate cheltui statul prin administrația lui. Ce se poate face? O măsură ar fi aceea să colecteze mai bine, să se cheltuiască mai puțin și mai eficient. Toate acestea printr-o reformă administrativă, prin reducerea evaziunii fiscale mari: în vamă; transferul profitului în afară, eficientizarea administrației, reducerea numărului de agenții guvernamentale și locale.
Toate aceste măsuri ar putea duce și la creșterile salariale solicitate de cei din administrație, sănătate, etc.
Acum premiem liderii! Adică pe acei manageri și antreprenori care au înțeles că etica în afaceri nu este doar un concept, că reputația se construiește greu și au învățat că forța unui proiect reușit stă în oamenii din spatele lui, în creativitatea, pasiunea, implicarea și tenacitatea pe care aceștia le arată zilnic.
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Brăila felicită toate firmele care, prin rezultatele obținute, sunt prezente în cea de-a – XXX – a ediție a Topului Firmelor”, a punctat Ștefan Fusea.
Sursele de informații utilizate în întocmirea Topului sunt situațiile financiare ale societăților pentru anul anterior, conforme cu Directivele Europene, furnizate de Ministerul Finanțelor Publice, informații despre firmele legal înregistrate în România, furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului și informațiile despre firme rezultate din activitatea camerelor județene.
Anul acesta, din cele 48.096 societăți comerciale înregistrate în judetul Brăila, 9.337 au depus bilanț la 31 decembrie 2022, iar numărul firmelor care au îndeplinit în totalitate indicatorii luați în calcul este de 3.473. Pe primele 10 poziții ale Topului, structurat pe domenii și subdomenii de activitate precum și pe categorii de mărime a întreprinderilor, s-au clasat 1.689 firme, 447 firme au îndeplinit condițiile pentru Distinții de excelență (s-au clasat în primele trei locuri, în ultimii trei ani) și 305 firme pentru Trofee de excelență (s-au clasat în primele trei locuri, în ultimii cinci ani).
Cifra de afaceri cumulată a companiilor clasate pe primele zece locuri este de 11.747.374 mii lei, iar profitul din exploatare al companiilor a însumat 1.389.511.645 miliarde lei. Ponderea profitului din cifra de afaceri a reprezentat 11,83% din cifra totală de afaceri.
În ceea ce privește numărul total de salariați al companiilor clasate pe primele 10 poziții, acesta a fost de 21.903.
Cele mai semnificative domenii, ca pondere, după numărul de companii incluse în top 10, sunt serviciile (33,51%) și comerțul (30,73%), urmate de industrie (15,45%), construcții (7,28%), agricultură, silvicultură și pescuit (5,51%), turism (4,4%), cercetare-dezvoltare și high-tech (3,08%).
Cele mai profitabile companii sunt în domeniul agricultură, silvicultură și pescuit, cu un profit de 30,02% din profitul total și o pondere a profitului de 27,77% din cifra de afaceri a companiilor din agricultură.
“Sunt onorat să felicit și să urez succes tuturor firmelor clasate în Top, celor nominalizate la Trofee și Distincții de excelență precum și celor 95 firme brăilene care au reușit performanța de a ocupa unul din primele 10 locuri în Topul Național al Firmelor organizat de Camera de Comerț și Industrie a României”, a declarat președintele CCIA Brăila, Ștefan Fusea.