• campania lansată de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni a ajuns la Brăila, o primă întâlnire având loc astăzi, la Prefectură
Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP) vine la Brăila şi lansează Campania “Informare acasă! Siguranţă în lume!”. Această iniţiativă este dedicată, pe de o parte, informării prealabile a românilor înainte de a lua decizia de a pleca în afara graniţelor ţării şi, pe de altă parte, stimulării procesului de reîntoarcere şi reinserţie socio-profesională pentru românii care hotărăsc să revină acasă.
Având în vedere diversitatea de vârstă şi de ocupaţie a potenţialilor migranţi, fie în calitate de lucrători sau de elevi ori studenţi, MRP urmăreşte să deruleze Campania în două etape. Prima este dedicată tinerilor şi se desfăşoară în perioada aprilie-mai 2019. Cea de-a doua este dedicată adulţilor şi are loc în perioada în august-septembrie 2019.
Evenimentul din Brăila are loc astăzi, începând cu ora 09.00, la Sala Mare a Prefecturii, în prezenţa secretarului de stat Victor Alexeev şi a consilierul Cosmin Nicoară.