• avanpremiera și premiera au loc pe 17 și 18 decembrie, la Sala Mare • bilete găsiți pe site-ul www.blt.ro și la agenția teatrală
Teatrul “Maria Filotti” Brăila încheie anul 2022 cu o nouă premieră! Pe 17 și 18 decembrie, la Sala Mare, de la ora 18.00, sunteți invitați la spectacolul “Harper Regan” de Simon Stephens, regia Vlad Massaci.
Textul a fost jucat în premieră mondială la Teatrul Național din Londra, în 2008, și este povestea unei femei care luptă cu dificultățile vieții personale și de familie. Într-o noapte strălucitoare de toamnă din 2006, Harper Regan a plecat de acasă, fără să anunțe familia și, timp de două zile și două nopți, a mers în necunoscut punând în pericol întreaga ei viață. Harper Regan navighează în Marea Britanie, explorând familia, dragostea și iluziile.
În distrubuția spectacolului îi veți regăsi pe actorii Mihaela Trofimov (Harper Regan), Alin Florea (Elwood Barnes/James Fortune/Duncan Wooley),
Nicholas Cațianis (Tobias Rich), Blanca Doba (Sarah Regan), Liviu Pintileasa (Seth Regan), Narcisa Novac (Justine Ross), Ciprian Chiricheș (Mikey Nestor),
Emilia Mocanu (Alison Wooley), Adelin Ilie (Mahesh Aslam).
Traducere - Andrei Covaciu, scenografie, universul sonor și conceptul video - Andu Dumitrescu.
Limită de vârstă: 16 ani
Bilete la avanpremiera (17 decembrie) și premiera (18 decembrie) din acest weekend sunt disponibile pe site-ul www.blt.ro și la agenția teatrală.