“De la român, la român, în An Centenar” | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

“De la român, la român, în An Centenar”

• acesta este titlul unei frumoase campanii derulate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila pentru elevii din Cahul, Republica Moldova • 3.500 de volume vor ajunge la “fraţii noştri de peste Prut”, cărţi dăruite cu drag de elevii din 50 de şcoli din municipiul şi judeţul Brăila

 

Sărbătorile de iarnă îi vor găsi pe copiii din oraşul Cahul, Republica Moldova, citind cărţi dăruite de elevii brăileni. Frumoasa iniţiativă aparţine Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Brăila, care a desfăşurat recent o campanie de donare de carte numită “De la român, la român, în An Centenar”. Campania este prima activitate organizată în urma acordului de parteneriat internaţional Brăila/România – Cahul/Republica Moldova, încheiat pe 9 noiembrie între ISJ Brăila şi Direcţia Generală Învăţământ Cahul, Republica Moldova, Sindicatul Învăţământ “Corneliu Gh. Caranica” Brăila şi Sindicatul Educaţiei şi Ştiinţei Cahul. Prin acest acord se vor desfăşura activităţi metodice pe niveluri de învăţământ/management instituţional, schimb de bune practici, alte activităţi specifice domeniului educaţional. 

“La Cahul am găsit nişte români adevăraţi, nişte români extraordinari. Am văzut cât de iubită este limba română şi de cât de mult lucrează profesorii de acolo ca limba română să fie cunoscută ca limbă maternă de moldoveni. Când am semnat acordul, cei de la Cahul ne-au spus că cea mai stringentă problemă a lor este lipsa cărţilor, aşa că ne-am decis ca prima activitate să fie o campanie de donaţie de cărţi, iar elevii moldoveni să înveţe şi să citească în limba română”, ne-a declarat prof. Cătălin Canciu, inspector şcolar general.

Astfel, elevii brăileni din 50 de unităţi de învăţământ au făcut donaţii de carte în limba română (beletristică, enciclopedii, antologii, dicţionare, literatură pentru copii, cărţi ilustrate etc.). Însă campania “De la român, la român, în An Centenar” s-a dorit de la bun început a fi mai mult decât o simplă acţiune de donaţii de carte, un simplu colet trimis de la o şcoală din Brăila către o altă şcoală din Cahul. Acţiunea s-a dorit a fi un cadou oferit de elevii noştri către “fraţii de Peste Prut”, iar pacheţele de 2-3 cărţi în limba română au fost legate cu şnur tricolor şi însoţite de un bilet sau o scrisoare.

Mesajele trimise de elevii brăileni îţi umplu inima de bucurie: “Dragi copii, vă dăruiesc aceste cărţi cu mare plăcere ca să aveţi posibilitatea de a învăţa lucruri noi. Sper să le citiţi cu drag şi să le îndrăgiţi!”, “Dragă prietene, sper să citeşti aceste cărţi şi să te ajute la îmbogăţirea vocabularului şi a imaginaţiei”, “Bucură-te de fiecare clipă! Zâmbeşte, fii fericit! O carte este ca un vis pe care îl împrumuţi de la un prieten. Primeşte în dar aceste cărţi cu urări de «La Mulţi Ani!»“, “Dragă cititorule, să te bucure micul dar oferit şi să ai o lectură plăcută în compania eroilor lui”, “Din inima mea, pentru inima ta”, “Dragul meu coleg, sper să citeşti aceste cărţi şi să ne putem împrieteni pe viitor”, pentru a da numai câteva exemple. Mai mult, pachete de cărţi au fost frumos împachete folosind culorile tricolorului: roşu pentru învăţământ primar, galben pentru gimnaziu şi albastru pentru liceu.

Până acum, în jur de 3.500 de volume se regăsesc în pachetele de cărţi donate, acestea fiind transportate şi depozitate la Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă Brăila. Cărţile vor fi predate la Direcţia Generală Învăţământ Cahul, Republica Moldova, pentru a fi distribuite elevilor, în şcoli, acestea urmând să ajungă la elevi până la sărbătorile de iarnă.

Activitatea va continua cu donaţie de cărţi de specialitate/metodice pentru învăţători şi profesori.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro