* este convinsă Mayssa Pessoa * miercuri, 23 martie, HC Dunărea va juca în Polivalentă cu CSM București * partida, contând pentru turul al 2-lea al Cupei României, se transmite în direct, la TVR2, de la ora 16.00
După meciul pierdut cu SCM Rm. Vâlcea, clubul HC Dunărea a oferit un comunicat de presă în care a prezentat, în câteva cuvinte, modul în care s-a desfășurat meciul. Formația brăileană a ținut pasul cu adversara sa în prima repriză. În cea de a doua, fără titularele accidentate, formația pregătită de Neven Hrupec nu a mai ținut pasul iar oltencele au controlat jocul și s-au impus cu 32-27.
După această înfrângere, a 9-a din acest sezon, HC Dunărea a coborât pe locul al 8-lea.
“A fost foarte dificil să pregătim meciul acesta pentru că ieri (n.r. sâmbătă, 19 martie) am aflat că Jacobsen nu poate juca, astfel că pe ultima sută de metri am schimbat tot. Am jucat cu fetele tinere, am jucat cu toate jucătoarele pe care le-am avut însă, din păcate, s-a ratat mult”, a declarat antrenorul echipei HC Dunărea Brăila, Neven Hrupec.
“Echipa cu care am jucat azi nu e aceeași cu cea care a jucat împotriva Bistriței. Nu știu ce să zic, este un moment foarte dificil pentru noi, pentru antrenor, care trebuie să schimbe ceva de fiecare dată din cauza lipsei de jucătoare. Dacă plănuim ceva azi, mâine trebuie să schimbăm. În schimb, se vede că avem o echipă puternică și am arătat asta în campionatul românesc care este unul foarte greu. Uneori câștigi, alteori pierzi. Dacă aveam echipa completă din noiembrie, sunt foarte sigură că am fi putut ajunge pe locul 1 sau 2 în campionat. Dar au venit accidentările, și avem un număr surprinzător, ceea ce nu este neapărat o scuză pentru jocul nostru, dar e realitatea. Aceasta este realitatea noastră acum și nu este una frumoasă. Avem câteva jucătoare experimentate, restul fiind foarte tinere... așa că e normal când faci schimbări în echipă să se schimbe și jocul. Sunt încă ferm convinsă că am fi putut câștiga campionatul cu echipa din noiembrie, dar au venit accidentările și în momentul acela mi-am dat seama că nu va mai fi la fel. Tot ce putem să facem acum este să luptăm. Mulțumim galeriei și suporterilor care ne-au fost alături la această partidă și îi îndemnăm să ofere în continuare sprijin echipei. Hai Dunărea Brăila!”, a declarat Mayssa Pessoa, portarul echipei HC Dunărea Brăila.
Miercuri, 23 martie, de la ora 16.00, în direct la TVR2, HC Dunărea va juca în Polivalentă cu CSM București, o partidă contând pentru turul al 2-lea al Cupei României.