* anchetă de amploare în urma acuzațiilor aduse de doi brăileni unor CAR-uri (case de ajutor reciproc) - “Optimistul” I.F.N. (Investiții Financiare Nebancare) Brăila și CAR “Punguța cu mulți bani” * principalul vinovat, din punctul de vedere al reclamanților pensionari, este directorul celor două CAR-uri, Boldeanu Constantin, ajutat însă de cei doi fii, care au fost la conducerea CAR-urilor, dar și de nora care este judecător și ar fi avut o anumită influență * unul dintre brăileni se chinuie să recupereze suma de peste 1.000.000 Ron, reprezentând aportul la fondul social, astfel că a formulat plângere penală pentru înșelăciune * reclamantul ne-a dat vestea că dosarul a fost trimis la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cauza cea mai probabilă fiind aceea că printre persoanele menționate în acest dosar este și un judecător * informația privind declinarea competenței a fost confirmată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila: «dosarul a fost declinat la Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, având în vedere calitatea specială a uneia dintre părțile reclamate în cauză»
Ancheta în cauza privind acuzațiile de înșelăciune la adresa a două CAR-uri (case de ajutor reciproc) - “Optimistul” I.F.N. (Investiții Financiare Nebancare) Brăila și CAR “Punguța cu mulți bani” se accentuează din ce în ce mai mult. Dosarul a fost declinat la Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, având în vedere calitatea specială a uneia dintre părțile reclamate în cauză, după cum ne-au transmis reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila. Informația privind declinarea competenței ne-a fost transmisă chiar de către unul dintre pensionarii reclamanți, care s-a plâns că se chinuie să recupereze suma de peste 1.000.000 lei, reprezentând aportul la fondul social, acesta formulând plângere penală pentru înșelăciune. Nu este singurul care a formulat plângere.
Principalul vinovat, din punctul de vedere al reclamanților pensionari, ar fi directorul celor două CAR-uri, Boldeanu Constantin, ajutat însă de cei doi fii, care au fost la conducerea CAR-urilor, dar și cu o anumită influență din partea judecătorului din familie, nora directorului de la CAR. Acuzațiile sunt aduse de unul dintre pensionari, chiar cel care are de primit importanta sumă de bani, el fiind cel care a transmis nenumărate sesizări către Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Brăila și Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila, pe care ni le-a pus la dispoziție și nouă, în care a scos în evidență toate aspectele considerate de el ilegale. Pensionarul a reclamat inclusiv tergiversarea cercetărilor în acest caz, însă organele de anchetă au transmis că nu este vorba despre așa ceva, ci doar că este o cauză complexă.
Reclamantul este convins că dosarul a fost trimis la PÎCCJ tocmai pentru că el a inclus în lista celor nominalizați și un judecător. Pensionarul care vrea să își recupereze importanta sumă de bani, strânsă în baza propriei contribuții, aduce acuzații grave, iar faptul că dosarul a fost trimis la Parchetul de pe lângă Înalta Curte îl face să creadă că ancheta este una serioasă și că se va face lumină în acest caz suspect.
Acuzații de tergiversare în acest dosar
Potrivit actelor prezentate de reclamantul pensionar, care ne-a transmis rugămintea de a-l păstra anonim în cadrul articolului, printr-o adresă transmisă la începutul lunii noiembrie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) l-a informat pe reclamant că dosarul nr. 1983/P/ 2020 care se afla la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila a fost declinat spre competentă soluționare în favoarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție din cadrul PÎCCJ.
Am cerut date în acest sens și de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila și am primit un răspuns prompt: “Urmare solicitării dvs. din data de 16.11.2020 vă comunicăm faptul că dosarul 1983/P/2020 a fost declinat la Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, având în vedere calitatea specială a uneia dintre părțile reclamate în cauză”, a fost răspunsul de la PJ Brăila, semnat de Prim Procuror Dedulescu Liviu Ionuț.
În actele prezentate redacției se mai arată că, la jumătatea lunii septembrie, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila a emis o ordonanță în dosar 1983/P/2020, de soluționare a cererii formulate de pensionarul brăilean care reclama faptul că cercetările în dosar sunt tergiversate. În urma cercetărilor efectuate, procurorul a stabilit că în aprilie a fost înregistrată plângerea penală a reclamantului cu privire la faptul că, în luna noiembrie 2019, numitul Boldeanu Constantin, în calitatea sa de director al CAR “Optimistul” IFN Brăila și CAR “Punguța cu Mulți Bani” nu i-a restituit suma de 1.050.000 lei solicitată. A fost dispusă începerea urmăririi penale cu privire la faptele arătate de reclamant sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune. În mai 2020, a fost înregistrată plângerea altui reclamant cu privire la faptul că la data de 10 octombrie 2019, numitul Boldeanu Constantin, director al CAR “Optimistul” nu i-a restituit suma de 60.000 lei solicitată. Și în acest caz a fost dispusă începerea urmăririi penale pentru infracțiunea de înșelăciune. În luna iulie 2020, arată procurorii, s-a dispus reunirea cauzelor și s-a constatat că nu este vorba despre vreo tergiversare. “Examinând lucrările dosarului se constată că activitatea de cercetare penală s-a desfășurat conform prevederilor legale și cu respectarea termenului rezonabil al soluționării procesului penal. Au fost solicitate CAR «Punguța cu Mulți bani» mai multe documente printre care contractul de societate, registrul acționarilor, actul constitutiv, statutul și normele generale de organizare și funcționare, înscrierea în registrul general al BNR, garanțiile constituite în favoarea instituției financiare nebancare, acte din care să rezulte activitatea lucrativă. În cauză au fost audiate persoanele vătămate și alți martori. Reținând acestea, constat că în cauză nu există întârzieri ori întreruperi nejustificate în efectuarea actelor de urmărire penală, că există o complexitate ridicată a cauzei care necesită o atenție deosebită din partea organului de cercetare penală și că prin raportare la aceste criterii solicitarea petentului este neîntemeiată. Dispun respingerea ca neîntemeiată a cererii formulate de petent cu privire la tergiversarea cercetărilor în dosarul penal nr. 1983/P/2020”, a stabilit procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila.
Pensionarul în cauză a transmis și o sesizare chiar către prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, prin care aduce la cunoștință mai multe informații cu privire la cauza sa și nominalizează toate persoanele pe care le consideră vinovate, întrucât, după cum susține el, au ajutat la comiterea infracțiunii de înșelăciune alături de directorul celor două CAR-uri.
“Sunt nemulțumit de tergiversarea inexplicabilă a anchetei în dosarul menționat - 1983/P/2020. În primul rând, această tergiversare îl favorizează indirect pe făptuitorul Boldeanu Constantin și pe fiii acestuia, iar în al doilea rând, pentru că atât eu cât și celălalt reclamant din dosar avem o vârstă de peste 75 de ani și un stres atât de îndelungat ne afectează foarte mult sănătatea. Ani de zile, cei doi fii ai lui Boldeanu Constantin, director executiv al celor două CAR-uri, au fost la conducerea CAR-urilor și erau membri ai Consiliului Director care este colectivul decizional al CAR și răspund solidar pentru modul în care își îndeplinesc obligațile asumate. Aflați pe această poziție, i-au facilitat tatălui lor săvârșirea faptelor reclamate, iar acum, după depunerea plângerii penale și declanșarea anchetei, profitând de tergiversarea ei, Boldeanu Constantin i-a retras pe cei doi fii, cu scopul de a-i sustrage de la răspunderea solidară la faptele săvârșite de el, respectiv înșelăciune cu prejudicierea consistentă a subsemnatului. Tot urmare a tergiversării anchetei, cât și a lipsei unei descinderi la sediile celor două CAR-uri (pentru a se ști exact care este concret situația banilor de la fondul social în acel moment), banii de la CAR «Punguța cu Mulți Bani» nu mai există sau există parțial fiind deturnați în direcții oculte. S-a scurs un an de zile de la data când am solicitat restituirea sumelor datorate (750.000 ron) și în tot acest interval nu mi-a restituit nimic. Este de neconceput ca cineva să accepte să fie anchetat penal cu consecința privării de libertate, când prin simpla restituire a banilor, dacă aceștia ar fi existat, cazul s-ar fi stins”, a precizat reclamantul în sesizarea transmisă în septembrie către conducerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila.
Reclamantul pensionar cerea chiar efectuarea de confruntări între cei doi reclamanți și acuzatul Boldeanu Constantin, însă organul de cercetare penală a constatat că sunt administrate suficiente mijloace de probă în dosar, neexistând contradicții între declarațiile părților implicate, astfel că s-a respins solicitarea privind efectuarea de confruntări.
Întrebări fără răspuns ale reclamantului. Nora judecător
Reclamantul a mai transmis către IPJ Brăila o serie de întrebări privind ancheta în acest caz, în care menționează toate persoanele pe care le consideră vinovate, în listă fiind cei doi fii ai directorului celor două CAR-uri, dintre care unul este doctor, dar și nora lui Boldeanu Constantin care este judecător, despre care pensionarul crede că se ocupă de rezolvarea tuturor cazurilor în familie. Pensionarul cerea o confruntare directă cu Boldeanu pentru a-i adresa unele întrebări, despre care el spune că ar ajuta în anchetă. “De ce la CAR «Punguța cu Mulți Bani» nu ai restituit nimic (niciun leu) într-un an de zile de la solicitare! Judecătoarea familiei (nora ta) cunoaște că face parte dintr-o familie de infractori (soț, socru, cumnat )? Ca om al justiției, v-a dat vreodată vreun sfat bun, pentru a nu se ajunge la infracțiuni care indirect i-ar putea afecta cariera profesională? Dacă da, de ce le-ați ignorat și ați preferat infracțiunea care v-a adus foarte mulți bani din înșelarea noastră?. Cum se împacă statutul de magistrat cu familia din care face parte și care este predispusă la infracțiuni?”, sunt câteva dintre întrebările pe care le avea pregătite reclamantul.
Într-o altă sesizare transmisă către IPJ, se arată că în august 2020, când un alt reclamant în același dosar a fost chemat să dea declarație, a aflat că fiul lui Boldeanu Constantin, care era director la CAR “Optimistul” și membru al Consiliului Director, după începerea anchetei s-a retras, încercând pe această cale să se sustragă de la răspunderea în solidar pe care o avea în baza prevederilor legale și în baza căreia i-a înlesnit tatălui său Boldeanu Constantin să săvârșească infracțiunea de care este acuzat. “Se pare că influența judecătoarei familiei Boldeanu A. a început să își arate roadele prin scoaterea din joc a fiului lui Boldeanu Constantin pentru ca acesta să fie exonerat de răspunderea în solidar care-i revenea prin statut, iar pentru asta trebuie să dea socoteală. Se pare că a fost pus acolo doar pentru a încasa bani și pentru a înlesni săvârșirea de infracțiuni. Odată încheiată cu succes această misiune, s-a retras fără a răspunde în fața legii”, mai arată reclamantul în sesizările transmise către anchetatori.
El a mai arătat că, după ce a solicitat în scris retragerea sumelor de la fondul social și după ce Boldeanu Constantin a refuzat în mod repetat să îi restituie sumele datorate, s-a plâns unei salariate a CAR Optimistul care a spus că și ea are bani depuși la acest CAR și că nici ea nu își poate recupera sumele respective, deși făcea parte din Consiliul Director al CAR-ului, fiind secretar. “Am aflat că din cei cinci membri care compun Consiliul Director făceau parte și Boldeanu Constantin și fiul acestuia. Este posibil ca și la celălalt CAR - Punguța cu Mulți Bani, să se fi întâmplat același lucru, cu celălalt fiu al lui Boldeanu Constantin, ceea ce este foarte grav. Ancheta trebuie să lămurească acest aspect, pentru că este vorba despre mulți bani, iar toate aceste mișcări nu sunt deloc întâmplătoare. Cum se face că cei doi fii ai lui Boldeanu Constantin au fost la conducerea CAR-urilor respective timp de ani de zile, iar acum, după începerea anchetei, s-au retras!? ”, mai arătat reclamantul într-o sesizare transmisă către IPJ Brăila în vara acestui an.
Reclamantul a ținut să mai precizeze faptul că, în cazul în care apar situații în care CAR-ul să nu-și poată acoperi cheltuielile, prin Statut există posibilitatea ca acesta să reducă dobânzile participanților la fondul social, încât CAR-ul să nu ajungă la starea de insolvență. “Acest CAR a făcut față cheltuielilor timp de ani de zile. Cu toate acestea, deși cheltuielile au rămas aceleași, acest CAR a redus dobânzile investitorilor la fondul social de la 16% la 10-12% începând cu 01.01.2020. Este o supapă de siguranță pentru CAR pentru a nu intra în incapacitate de plată, este prevăzută în Statut și nimeni nu o contestă. Pe cale de consecință, CAR nu are niciun motiv să refuze restituirea sumelor pe care ni le datorează, iar insolvența în acest caz este exclusă, chiar dacă Boldeanu Constantin și-o dorește pentru a fi exonerat de plata sumei pe care mi-o datorează, iar motivele invocate de el pentru insolvabilitate sunt complet nefondate”.
Pensionarul se întreabă de ce, de un an de zile, de la acest CAR nu i-a fost restituit nici măcar un leu din cei 750.000 Ron. Reclamantul este convins că banii nu mai există, pentru că altfel cel reclamat ar fi dat sumele respective pentru a scăpa de acuzații. “Banii nu mai există (în totalitate sau în parte) deoarece au fost deturnați în alte scopuri decât acela de a acorda împrumuturi și de a încasa dobânzile aferente, conform prevederilor Statutului. O parte din fondul social al CAR a fost deturnată în afacerea cu moneda virtuală BITCOIN din care Boldeanu Constantin a achiziționat mărfurile depuse în depozitul închiriat în port pe Strada Mare. Este posibil ca o parte din fondul social să fi fost distribuită unor entități care să îi asigure protecția. Aceasta pare a fi cea mai acceptabilă dintre variante având în vedere comportamentul lui în timp ce este anchetat”, este de părere reclamantul care așteaptă să își recupereze sumele cu care a contribuit în ultimii ani. Pensionarul susține că trebuie o anchetă intensă și în cazul celuilalt CAR - “Optimistul”, unde escrocheria este aproximativ aceeași.
Reamintim că acest caz a fost prezentat pe larg în ediția cotidianului nostru din data de 22 iulie 2020 - «Cămătărie» prin CAR?!, iar la momentul respectiv am încercat să obținem un punct de vedere și de la cel acuzat, directorul celor două CAR-uri, Boldeanu Constantin, însă acesta nu a făcut prea multe comentarii cu privire la acuzațiile aduse, ci a spus că este mai bine să așteptăm să se definitiveze cercetările efectuate în aceste cauze de către polițiști și procurori.