“Ca să-mi menţin forma fizică, fac jogging în casă” | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

“Ca să-mi menţin forma fizică, fac jogging în casă”

• spune Valeriu Ilie, tenismenul veteran brăilean cu cele mai bune rezultate  la categoriile de vârstă la care a concurat • Ilie este campion naţional la simplu sau la dublu, din anul 1994 până în 2019

 

Campion la României la simplu sau la dublu din anul 1994 până în 2019, tenismenul veteran Valeriu Ilie se pregăteşte, la fel ca toţi ceilalţi sportivi brăileni, în casă.

“Ca să-mi menţin forma fizică fac jogging în casă. Fac gimnastică şi mănânc raţional. Am mai jucat tenis pentru a mă antrena în acest an dar acum respect toate regulile impuse de starea de urgenţă”, spune tenismenul brăilean care anul trecut a fost vicecampion naţional la simplu şi campion naţional la dublu, la categoria de vârstă plus 70 de ani.

Fost număr 55 în lume la categoria sa de vârstă, brăileanul spune că nu se va opri din activitatea competiţională, ba mai mult doreşte să revină între cei mai valoroşi tenismeni din lume.

“Locul 55 în lume a fost cea mai bună clasare a mea însă pentru că nu am mai putut participa la turnee în Europa acum sunt pe 200 la simplu şi pe 109 la dublu, la plus 70 de ani. Sper să se termine odată această situaţie de urgenţă, să se reia competiţiile, pentru că abia aştept să revin pe terenul de tenis. Anul acesta sper să pot participa la câteva turnee în Antalya, turnee la care sunt multe puncte puse în joc. De asemenea, în ţară mă voi înscrie doar la turneele mari, de exemplu cum este cel de la Sibiu, o competiţie internaţională unde se pot câştiga 100 de puncte. Dar nu sunt disperat să ies afară, respect toate regulile impuse de această pandemie de coronavirus şi când situaţia va reveni la normal îmi voi stabili strategia pentru sezonul competiţional 2020”, ne-a declarat Valeriu Ilie.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro