• este vorba despre 16 autobuze de medie capacitate şi alte 4 de capacitate mică • pentru toate compania este dispusă să plătească maxim 1,83 milioane de euro • data limită de evaluare a ofertelor expiră vineri, 23 iunie
Operatorul public de transport de persoane a lansat în SEAP (sistemul electronic de achiziţii publice) anunţul privind lansarea licitaţiei pentru cumpărarea celor 20 de autobuze noi, care ar urma să-i întregească flota, în această vară. Licitaţia este împărţită în două loturi: unul pentru autobuzele de medie capacitate - 16 bucaţi, iar al doilea pentru cele de capacitate mică - 4 bucăţi. Valoarea totală a achiziţiei este de 8,3 milioane de lei, fără TVA, echivalentul a circa 1,831 milioane de euro. În anunţul postat, “Braicar” face precizarea că va face plata pentru noile autobuze astfel: Lotul 1, pentru 13 bucăţi în termen de 30 zile de la recepţia produselor şi comunicarea facturii, iar pentru restul de 3 bucăţi în termen de 60 zile; Lotul 2 pentru toate 4 autobuze în termen de 30 zile de la recepţia produselor şi comunicare a facturii.
Firmelor interesate de acest contract li se cere constituirea unei garanţii de participare în cuantum de 74.000 lei pentru Lotul 1 şi 8.000 lei pentru Lotul 2. De asemenea, li se cere dovada că în ultimii 3 ani au mai furnizat produse similare a căror valoare cumulată a fost de minimum 7,4 milioane de lei pentru Lotul 1 şi 0,83 milioane lei pentru al doilea lot.
Tipul procedurii comunicate pentru achiziţia autobuzelor este “licitaţie deschisă” având criteriu de atribuire principiul “Cel mai bun raport calitate-preţ”, cu precizarea că preţul ofertei are o pondere de 70% în punctajul acordat ofertanţilor, consumul de carburant - 20%, iar diferenţa de 10% va veni pe partea de garanţie oferită, minim 2 ani.
Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare expiră miercuri, 7 iunie, iar data limită de evaluare a ofertelor expiră vineri, 23 iunie, ora 18.00.
Reamintim că în şedinţa de vineri, 28 aprilie, consilierii au aprobat majorarea capitalului SC „Braicar” cu suma de 8,3 milioane lei, asigurând astfel resursa financiară pentru achiziţia a 20 de autobuze de mică şi medie capacitate. Potrivit estimărilor operatorului public de transport, ar urma ca în circa 2 luni să fie finalizată achiziţia noilor mijloace de transport. Măsura este mai mult decât binevenită, dat fiind faptul că la orele de vârf, adică dimineaţa, când merg elevii la şcoală, şi după-amiaza, când se întorc acasă, mijloacele de transport sunt supra-aglomerate.
Mai trebuie adăugat faptul că achiziţiile din ultimii ani ale companiei de transport public au fost făcute tot prin SEAP, câştigătoare fiind desemnată de fiecare dată “Anadolu Automobil Rom” SRL, importatorul ISUZU şi Karsan în România.