* atelierul este organizat de Centrul de Creație Brăila, în colaborare cu CJ și Primăria Municipiului, începând cu luna aprilie * obiectele realizate de elevii înscriși la atelier vor fi prezentate în cadrul unei expoziții
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila (Centrul de Creație) în colaborare cu Primăria Municipiului și Consiliul Județean organizează, în perioada aprilie - noiembrie 2022, Atelierul ceramic de vacanță intitulat "Arta modelării lutului".
Potrivit organizatorilor, atelierul se va desfășura sub îndrumarea unui specialist (artist ceramist) și constă în demonstrații de pregătire a lutului, deprinderea de tehnici de modelare în lut, modelare la roata olarului, aplicare decoruri pe vase. Obiectele realizate în cadrul atelierului vor fi prezentate, ulterior, în cadrul unei expoziții vernisate la Centrul de Creație.
La Atelierul ceramic de vacanță se pot înscrie elevi cu vârste între 6 și14 ani, din municipiu sau din județ, fiind, însă, disponibile doar patru locuri. Taxa de participare este de 110 lei pentru 10 ore/participant, pentru toată perioada (aprilie - noiembrie 2022).
În vederea înscrierii la atelier, doritorii pot consulta/descărca Regulamentul Atelierului ceramic de vacanță de pe https://centruldecreatiebraila.ro/. Relații suplimentare puteți obține la sediul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila (Centrul de Creație), Piața Traian, nr. 2 sau la numerele de telefon: 0239/614.710; 0725/526.810.