• echipa brăileană a încheiat turul Ligii Florilor pe locul al 4-lea • duminică, 21 ianuarie, HC Dunărea joacă la Lokomotiva Zagreb, în EHF European League • meciul începe la ora 19.00 și este transmis de DigiSport4
HC Dunărea a încheiat turul campionatului Ligii Florilor cu o victorie, pe terenul unei formații angrenate, la fel ca și ea, în EHF European League, CSM Tg. Jiu. Iar după 13 etape este pe locul al 4-lea în Liga Florilor.
De la începutul sezonului 2023-2024, formația brăileană are 9 victorii, un egal și 3 înfrângeri, 404 goluri marcate și 357 primite. Se poate spune că formația pregătită de Jan Leslie este în grafic în competiția internă.
“Ne bucurăm că am câștigat, desigur. Am avut câteva deplasări foarte grele, de la Brăila la Thuringer și de la Thuringer direct la Tg. Jiu. Nu ne plângem, ne place să jucăm meciuri multe și suntem fericiți că jucăm și în Cupele Europene. Multe jucătoare sunt obosite, iar apărarea n-a mers la capacitate maximă, însă am reușit în a doua repriză să ne adunăm, să jucăm rapid și să dăm goluri. Am meritat din plin această victorie”, a declarat antrenorul principal al echipei HC Dunărea Brăila, Jan Leslie.
“A fost un meci destul de solicitant pentru noi, suntem obosite după atâtea drumuri în cupele europene și cred că la fel este și echipa din Tg. Jiu. În prima repriză nu am jucat la un nivel înalt dar am recuperat în a doua repriză. Ne-am apărat mult mai bine și astfel am câștigat meciul. Este foarte greu să joci din trei în trei zile și nu meciurile sunt o problemă pentru noi, ci deplasările foarte lungi dar acesta este sportul. Totuși avem trei victorii consecutive în campionat și ne dorim să o
ținem tot așa”, a spus căpitanul echipei brăilene, Aneta Udriștioiu.
În prima etapă a returului Ligii Florilor, pe 25 ianuarie, HC Dunărea va juca tot în deplasare, la SCM Gloria Buzău. Meciul va începe la 17.30 și va fi transmis în direct de postul de televiziune ProArena.
Ultima partidă dintre cele două echipe, care a avut loc în august 2023, a fost câștigată cu 28-24 de echipa brăileană.
Însă până la meciul cu Gloria Buzău, HC Dunărea va juca duminică, 21 ianuarie, tot în deplasare, la Lokomotiva Zagreb, în EHF European League. Partida va fi transmisă în direct, de la ora 19.00, de DigiSport4.