• în unele zone se putea merge în papuci, de bine ce fusese dată zăpadă, în altele aveai nevoie de schiuri ca să poţi răzbate prin troiene • o situaţie absolut de neacceptat se întâlnea în zona supermarket-ului recent construit lângă staţia de autobuz de la Piaţa Concordia
Existau trotuare în Brăila pe care se putea merge în papuci. Situaţia nu este deloc exagerată fiind valabilă, ieri, pe trotuarul din dreptul liceului Murgoci şi, mai departe pe Calea Călăraşilor, până la intersecţia cu strada Griviţei, iar carosabilul, răzuit permanent cu lama convoaielor de utilaje, era negru. Staţia de la liceu a fost scoasă complet la lumină, trecerile din dreptul semafoarelor erau în mare parte degajate. Deci, toată lauda pentru modul cum s-a intervenit încă din timpul nopţii, atât aici cât şi în alte zone ale oraşului.
Evident, însă, este loc şi de mai bine, dacă ne referim fie şi numai la situaţia de pe Bdul. Independenţei, de la Palatul Telefoanelor spre intersecţia cu Str. Şcolilor, unde trotuarele ocupate de maşini nu fuseseră degajate de zăpadă, nici măcar în dreptul unor magazine sau al intrărilor în blocuri. Aici este vorba şi de sfânta comoditate...
Reduta şi brambureala de la Concordia
Este inexplicabil de ce şi ieri la prânz staţia de autobuz de la Piaţa Concordia, cea mai a mare şi aglomerată din oraş, cu 12 linii numai ale Braicar - supranumită în ultima perioadă „La pinguini” datorită şirurilor de călători aflaţi sub cerul liber, de când s-a construit acel supermarket care a „mâncat” mult din lăţimea trotuarului - continua să fie blocată de un zid de zăpadă. Doar o singură breşă exista în zidul de zăpadă spre cele 4-5 autobuze care soseau simultan în staţie. Oamenii erau astfel nevoiţi să ia cu asalt nămeţii, chiar şi atunci când un şofer indolent oprea cu uşa în dreptul mormanului de zăpadă.
O altă situaţie cu totul inadmisibilă se întâlnea după colţ, pe str. Mihai Bravu: de când a venit iarna, nimeni nu a catadicsit să înlăture munţii de zăpadă din dreptul supermarketului. Aşa că pietonii fie se împotmoleau sau cădeau în zăpadă, fie se strecurau pe carosabil printre maşinile parcate aiurea sau venite cu marfă. Iar pe trotuarul de pe Griviţei spre piaţă, oamenii şi-au făcut pârtie cu piciorul. Ce să mai comentezi...