• suma nu reprezintă însă totalul, întrucât arendaşul celei mai mari exploataţii agricole din ţară mai are de încasat pentru Campania agricolă 2017 subvenţii în cadrul Măsurii 13 - Zone defavorizate (pentru care încă nu s-au făcut plăţile) şi în cadrul Sprijinului cuplat în sectorul vegetal (pentru care încă nu s-a stabilit cuantumul subvenţiei)
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a dat publicităţii statistica anuală privind cele mai mari sume încasate de către beneficiarii formelor de sprijin financiar direct pe care instituţia le gestionează din punct de vedere al primirii cererilor de subvenţie, verificarea veridicităţii datelor trecute în acestea şi virarea sumelor cuvenite în conturile beneficiarilor. Din nou, pe primul loc la nivel naţional se situează “Agricost”, aparţinând omului de afaceri Constantin Duluţe, firmă care are în arendă o suprafaţă considerabilă în Insula Mare a Brăilei. Astfel, pentru Campania 2017 firma în cauză a încasat, până la acest moment, circa 9,4 milioane euro din subvenţii, cu menţiunea că arendaşul din Insulă mai are de primit bani prin APIA. De exemplu, la cei 9,4 milioane euro ar mai urma să se adauge şi sprijinul financiar aferent Măsurii 13 - Zone defavorizate, pentru care APIA nu a făcut încă plata, precum şi cel acordat în cadrul Sprijinului cuplat în sectorul vegetal, pentru suprafeţele cultivate anul trecut de “Agricost” cu lucernă şi soia, al cărui cuantum la hectar nu a fost încă stabilit. Cel mai probabil, după ce va încasa şi aceşti bani compania brăileană va ajunge la nivelul Campaniei 2016 când a beneficat de subvenţii totale în valoare de 17 milioane euro, pentru operaţiunile derulate în exploatarea agricolă din Insula Mare a Brăilei. De precizat că cele circa 17 milioane euro din 2016 au fost oricum net superioare celor cuvenite în 2015 aceleiaşi exploataţii agricole, când firma a beneficiat de sprijin financiar prin APIA în cuantum de 10,3 milioane euro.
Revenind la statistica actuală a APIA, după “Agricost”, următoarele poziţii în topul beneficiarilor celor mai mari subvenţii din agrobusiness sunt ocupate de companiile “Intercereal”, din Ialomiţa, şi “Maria Trading”, din Călăraşi, ambele cu acţionariat majoritar străin. Până la data comunicării acestor date, în campania agricolă 2017, APIA a efectuat plăţi fermierilor de circa 2,5 miliarde euro, din care 1,8 miliarde euro reprezintă plăţile directe de la Uniunea Europeană.
Reamintim că până la finele Campaniei 2017 de depunere a cererilor unice de plată, la nivelul judeţului nostru, APIA Brăila a înregistrat 14.275 de cereri unice de plată vizând o suprafaţă totală de 334.050 ha. Ca termen de comparaţie, în 2016 APIA Brăila a înregistrat 14.934 de cereri pentru o suprafaţă agricolă de 332.091 ha (14.610 cereri vizând 313.544 ha în campania din 2015).