• spectacolul are o distribuție exclusiv feminină, două reprezentații fiind programate weekendul acesta, pe 2 și 3 decembrie • la teatru sunteți așteptați și duminică, 4 decembrie, când se joacă “Rapsodie în doi” • bilete se pot achiziționa online, de pe platforma www.blt.ro sau de la agenția teatrală.
Luna decembrie le oferă iubitorilor de teatru ocazia de a vedea două spectacole superbe din repertoriul Teatrului “Maria Filotti”. Primul este “8 femei”, de Robert Thomas, după versiunea românească de Constanța Trifu și Mihai Berechet, în regia lui Radu Nichifor. În Ajun de Crăciun, capul unei familii bogate este descoperit mort în patul său, înjunghiat, iar ucigașul se pare că nu poate fi decât una dintre cele opt femei aflate în casă. Pe parcursul investigațiilor, fiecare dintre cele opt va avea o poveste de spus, iar secretele care vor ieși la iveală vor adânci și mai mult misterul, căci toate opt sunt suspecte cu mobil întemeiat.
Cu o distribuție exclusiv feminină, textul lui Robert Thomas oferă excepționale partituri actoricești, opt biografii complexe așteptând voci puternice care să le rostească angoasele și să le joace destinul. Actrițele Teatrului Maria Filotti - Monica Ivașcu, Ramona Gîngă, Elena Andron, Emilia Mocanu, Cătălina Nedelea, Flori Popa, Narcisa Novac și Iulia Vasilescu sunt aceste opt voci în spectacolul regizat de Radu Nichifor.
Spectacolul are programate două reprezentații, vineri și sâmbătă, pe 2 și 3 decembrie, de la ora 18.00, la Sala “Bujor Macrin” (Sala Studio), care se va transforma într-un spațiu al sărbătorii devenit peste noapte spațiu al dezvăluirilor, al izbucnirii conflictelor latente, al mărturisirilor și al (auto)descoperirii.
Scenografia - Adelina Pater, asistent scenografie - Ana Pavel. Spectacolul nu are restricție de vârstă.
La teatru sunteți așteptați și duminică, 4 decembrie, de data aceasta la Sala Mare, acolo unde de la ora 18.00 se joacă “Rapsodie în doi”, un spectacol coupe din dramaturgia lui Teodor Mazilu, creație colectivă a trupei de actori brăileni, sub coordonarea și regia lui Lucian Sabados. Muzica originală este interpretată live de Cornel Cristei la pian și actrița Wanessa Radu - voce, iar scenografia este semnată de Carmen Rus și Mariana Bogdan.
Spectacolul “Rapsodie în doi” cuprinde un colaj din două texte scrise de Teodor Mazilu, dar care sunt dedicate aceleiași teme: “Avatarul cuplului în zilele noastre”, a întâmplării între un el și o ea, fie din universul familial, fie în ipostază de îndrăgostiți, fie în ipostază de afaceriști. Primul text din acest generic este ”Frumos e în septembrie la Veneția” iar al doilea un colaj de cinci scene din faimoasa comedie a aceluiași autor, ”Proștii sub clar de lună”.
Distribuția acestui spectacol, în ordinea intrării în scenă este următoarea: Liviu Pintileasa, Ramona Gîngă, Emilian Oprea, Mihaela Trofimov, Corina Borș, Silviu Debu și Narcisa Novac.
Bilete la cele trei reprezentații din acest weekend puteți achiziționa online, de pe platforma www.blt.ro sau de la agenția teatrală.