* Biroul Protecția Animalelor din cadrul IPJ Brăila ne-a transmis, ieri, că s-a autosesizat în urma articolului din cotidianul nostru, în care se relata despre focarul de infecție provocat de familia care ține zeci de pisici închise într-un apartament de la parter * la rândul său, Poliția Locală ne-a informat că reprezentanții săi au fost la fața locului dar că nu au putut intra în apartament, din cauza refuzului proprietarelor de a deschide ușa * în prezent, se așteaptă o ordonanță președințială pentru a se putea intra legal în locuința cu probleme
Biroul Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliția Județean Brăila va verifica la fața locului situația reclamată de locatarii blocului F5 din cartierul Viziru III, care se plâng că nu mai pot suporta mirosul provenit dintr-un apartament de la parter unde o familie formată din mamă și fiică țin închise în casă zeci de pisici. ”În baza articolului publicat în ziarul dvs., polițiștii din cadrul Biroul Protecția Animalelor s-au sesizat din oficiu cu privire la cele menționate, urmând a fi efectuate verificări în vederea lămuririi situației de fapt”, ne-a transmis Biroul de Presă al IPJ Brăila.
După cum v-am informat în ediția de ieri a cotidianului nostru, familia Sarcoșel - mamă și fiică - crește în apartament, de circa opt ani, zeci de pisici, transformând zona în focar de infecție. Cei mai mulți locatari de la scara 2 și-au vândut apartamentele și s-au mutat unde au văzut cu ochii.
”De opt ani cresc în apartamentul lor peste 50 de pisici. Din cauza dejecțiilor și a urinei, a mizeriei din apartament, în scara blocului și în apartamentele celorlalți locatari se simte un miros insuportabil. Deja, locatarii din șase apartamente au plecat, pentru că nu mai suportau mizeria și mirosul. În urma numeroaselor sesizări făcute de locatari la asociație, m-am adresat, în calitate de președinte, la toate instituțiile abilitate, pentru rezolvarea acestui caz - DSV, DSP, Poliția Locală, Poliția Municipiului, Direcția de Asistență Socială, instanței judecătorești. În urma tuturor acestor demersuri, nu s-a rezolvat nimic”, ne-a declarat Stelian Habără, președintele Asociației de Proprietari nr. 149, locatar la blocul invadat de miros de excremente de pisici.
Habără spune că este singurul locatar rămas pe tronson, pentru că vecinii de la etajele I, II și IV au plecat care încotro din pricina mizeriei.
În urma apariției articolului, și Poliția Locală ne-a transmis un punct de vedere, punctând faptul că agenții instituției s-au deplasat la fața locului, însă nu au putut, din punct de vedere legal, să pătrundă în apartament, motiv pentru care l-au îndrumat pe președintele de asociație să solicite o ordonanță președințială, astfel încât proprietarele să fie obligate să deschidă ușa.
”Politiștii locali au fost la adresa respectivă, împreună cu reprezentanți din cadrul Direcția de Asistență Socială (DAS) Brăila, au tot sunat, dar, deși se auzea ca este cineva în apartament, nu a deschis nimeni. Vecinii spun că cele două deschid ușa doar câtorva persoane de încredere, care le fac cumpărăturile, iar hrana pentru pisici este procurată prin comandă telefonică la magazinele de profil. Președintele AP a fost informat că, fără acceptul proprietarului, conf. art 27 din Constituție, nu se poate pătrunde în locuință. Împreună cu cei de la DAS, polițiștii locali l-au informat pe președintele AP cu privire la pașii care pot fi urmați pentru a obține o ordonanță președințială pentru a se putea intra totuși în apartament, în vederea igienizării. În acest moment, se așteaptă decizia finală a instanței pentru a se putea lua măsurile necesare”, ne-a informat Poliția Locală.