Mergi la conţinutul principal

“Îmi doresc să finalizez proiectele începute și să inițiez altele noi”

* răspunde pentru brăileni, deputatul PSD Nicu Niță, la întrebarea “De ce vrei în Parlament, stimate candidat?”

 

Pentru mine, Brăila este orașul în care am crescut și m-am dezvoltat, atât pe plan profesional, cât și familial.

În urmă cu 4 ani, am decis să candidez pentru un mandat în Parlamentul României. Pe parcursul acestor ani m-ați susținut și mi-ați dat puterea să merg mai departe. Acum îmi doresc să finalizez proiectele începute și să inițiez altele noi.

În calitate de deputat, membru al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice, și în calitate de  fermier, am susținut și m-am implicat în special în proiectele ce privesc îmbunătățirea activității din agricultură în țara noastră. Cunosc foarte bine problemele fermierilor, astfel încât am putut avea o imagine clară a lucrurilor care trebuie modificate în bine. Am fost inițiatorul  mai multor proiecte de lege, printre care amintesc proiectul de lege privind completarea ART. 66 din Legea îmbunătățirilor funciare nr. 138/2004. Aceasta face referire la necesitatea asigurării apei gratuite pentru toți producătorii agricoli care o solicită, din orice sursă. Proiectul de lege a fost aprobat, fiind extrem de benefic, având în vedere condițiile excepționale de secetă ce pot afecta producția agricolă cu influență negativă directă asupra asigurării hranei populației.

Sunt fermier de meserie și reprezint în Parlamentul României, județul Brăila, un județ atât de bine-cunoscut pentru producțiile sale agricole și suprafețele mari de terenuri arabile. În același timp, reprezint un județ care în 2020 a suferit cel mai mult din cauza secetei și unde s-a dovedit cu prisosință utilitatea sistemului de irigații și necesitatea dezvoltării acestuia pe întreaga suprafață a județului.

În aceste condiții, susținerea proiectelor din domeniul agricol va fi o prioritate pentru mine și în următorul mandat. Voi face demersuri pentru realizarea tuturor politicilor agricole promovate de PSD la nivel național și voi urmări, cu prioritate, implementarea acestora în județul Brăila.

Susțin o comunicare deschisă, sunt receptiv la sugestiile și problemele dumneavoastră, ale tuturor, am fost, sunt și voi fi un om al Brăilei, un om pentru brăileni.

Niță Nicu, deputat PSD

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro