Mergi la conţinutul principal

Țara în care parlamentarii nu își mai pot angaja rudele

Adunarea Naţională franceză a adoptat, joi, o interdicţie ca parlamentarii să-şi angajeze colaboratori membri ai familiei, informează News.ro.

 

Deputaţii au dat undă verde printr-un vot prin ridicarea mâinii articolului 4 al proiectului legii ordinare „pentru încrederea în viaţa publică” care prevede această interdicţie, aşa cum au făcut miercuri în privinţa membrilor Guvernului.

Această interdicţie era o promisiune a candidatului Macron, după scandalul presupuselor angajări fictive ale membrilor familiei lui François Fillon, care a afectat campania prezidenţială.

La fel ca în ajun, când interdicţia le-a fost impusă membrilor Guvernului, un amendament al raportorului Yaël Braun-Pivet precizează dispozitivul.

Vor fi interzise angajările membrilor familiilor ”în privinţa familiei apropiate” - soţ, ori soţie, partener Pacs, concubin ori concubină, părinţi şi copii, dar şi cei ai soţului ori soţiei, partenerului ori partenerei Pacs sau concubinului ori concubinei.

Pedeapsa prevăzută în cazul încălcării interdicţiei este de trei ani de închisoare şi plata unei amenzi în valoare de 45.000 de euro.

În privinţa angajării oricărei alte persoane din al doilea cer de rude - care au o ”legătură familială”, membru sau fost membru al familiei - este obligatorie o declaraţie în acest sens, ca în cazul angajării încrucişate - angajarea unui colaborator din familia altui ales sau ministru.

Aceeaşi interdicţie a angajării membrilor propriei familii ”apropiate” se va aplica aleşilor locali la cabinetele lor.

În privinţa recrutării de către primari sau preşedinţi ai unor comunităţi de peste 20.000 de locuitori, al oricărui alt membru sau fost membru al propriei familii sau a familiei partenerului ori partenerei, este necesară depunerea unei declaraţii la Înalta Autoritate pentru Transparenţa Vieţii Publice.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro