* bărbatul s-a dezechilibrat și a căzut în Dunăre, între cheu și corpul navei * din fericire, un echipaj al Poliției de Frontieră se afla în apropiere și a reușit să îl scoată din apă
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Brăila au intervenit pentru salvarea unei persoane căzută în fluviul Dunărea, între cheu şi corpul unei navei, se precizează într-un comunicat de presă al Poliției de Frontieră pe care în redăm integral:
În data de 04 aprilie a.c., în jurul orei 07.00, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Brăila care executau misiunea de supraveghere a unei nave sub pavilion Honduras, aflată în dana 46 din incinta Zonei Libere Brăila - Perimetru 1, au observat că şoferul unui autocamion, care efectua operaţiuni de descărcare cereale din autotren în navă, s-a dezechilibrat şi a căzut în fluviul Dunărea, între cheu şi corpul navei.
Fără a sta pe gânduri, poliţiştii de frontieră au acționat operativ, au procedat la recuperarea bărbatului din apă şi scoaterea pe cheu.
Concomitent, a fost luată măsura apelării numărului unic de urgenţă 112, la faţa locului prezentându-se în scurt timp un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Brăila. Bărbatul, în vârstă de 51 de ani, a fost transportat la Spitalul Judeţean Brăila în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate, în momentul de faţă starea lui fiind stabilă.