Șoferi de taxi și de autobuz, amendați de polițiști | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Șoferi de taxi și de autobuz, amendați de polițiști

* într-o singură zi, oamenii legii au controlat 21 de societăți comerciale și au verificat peste 200 de autovehicule, majoritatea taxi-uri și mijloace de transport în comun * oamenii legii au aplicat 40 de amenzi * doi șoferi de autobuz și șapte pasageri au fost amendați pentru purtarea necorespunzătoare a măștii de protecție

 

"Miercurea neagră" pentru zeci de brăileni care au fost amendați pentru nerespectarea prevederilor referitoare la prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

Potrivit Biroului de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean Brăila (IPJ), în ziua de 27 ianuarie 2021, polițiști brăileni, împreună cu jandarmi și polițiști locali, au desfășurat nu mai puțin de 18 acțiuni de control "vizând societăți comerciale, marketuri și supermarketuri, stații de carburant, săli de jocuri de noroc, terase, piețe și târguri din municipiu și județ, zone aglomerate și mijloace de transport în comun, cele cu regim de TAXI și cele care asigură transportul angajaților la și de la locul de muncă".

În intervalul orar 23.00-5.00, controalele polițiștilor au vizat și interdicția de circulație a persoanelor în afara locuințelor sau a gospodăriilor (prevăzută de HG nr. 935/2020).

Potrivit polițiștilor brăileni, într-o singură zi, respectiv miercuri, au fost verificate 21 de societăți comerciale și au fost legitimate 1.173 de persoane. Totodată, forțele de ordine implicate au controlat în trafic 219 vehicule, 126 dintre acestea fiind mijloace de transport în comun cu regim de TAXI, precum și autovehicule care asigură transportul angajaților la și de la locul de muncă. Oamenii legii au dat zeci de amenzi. 

"Urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 40 de sancțiuni contravenționale la Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, cu amenzi în valoare totală de 6.500 de lei. Pentru nerespectarea măsurilor privind purtarea corespunzătoare a măștii de protecție în mijloacele de transport în comun, polițiștii brăileni și polițiștii locali au sancționat contravențional nouă persoane - doi șoferi și șapte pasageri - aceștia fiind sancționați cu amenzi în valoare de 2.000 de lei. Totodată, opt persoane care nu au respectat interdicțiile privind circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 23.00-05.00, au fost sancționate contravențional cu amenzi în valoare totală de 2.500 lei", au mai precizat surse din cadrul Biroului de Presă al IPJ Brăila.

Acțiunile de control continuă și în zilele următoare.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro