* în noaptea de duminică spre luni, un bărbat de 43 de ani, din municipiul Brăila, conducea liniștit autoturismul, numai că a avut parte de o întâlnire cu polițiștii
Un brăilean fără permis s-a urcat la volan și a dat nas în nas cu polițiștii. În noaptea de duminică spre luni, la ora 01:00, polițiști din cadrul Biroului Ordine Publică l-au oprit în trafic pentru control pe un bărbat de 43 de ani din municipiul Brăila, în timp ce conducea un autoturism pe Șoseaua Râmnicu Sărat. Cu ocazia verificărilor efectuate în baza de date, polițiștii au constatat că acesta are suspendat dreptul de a conduce autovehicule.
În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.