* în noaptea de duminică spre luni, polițiștii au oprit în trafic un bărbat de 52 de ani, din comuna Chiscani, care conducea un autoturism, având o alcoolemie în aerul expirat de 0,80 mg/l
Băut bine, un șofer din Chiscani a ieșit cu mașina la plimbare. Polițiștii i-au spus “Stop!”.
În noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 00:50, polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Brăila au oprit în trafic un bărbat în vârstă de 52 de ani, din comuna Chiscani, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu. “Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că avea o îmbibație alcoolică de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, au arătat polițiștii.
Pe numele său a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
În week-end, mai mulți conducători auto aflați sub influența alcoolului au picat în “plasa” polițiștilor.