* bărbatul de 44 de ani care a fost arestat după ce a încălcat măsurile pe care instanța le-a dispus față de el prin ordin de protecție, deplasându-se la domiciliul mamei sale, a contestat măsura preventivă * dosarul în care acuzatul este inculpatul N.M.G. a ajuns la Tribunalul Brăila și magistrații urmează să decidă dacă bărbatul scapă sau nu de arest
Arestat zilele trecute la Judecătoria Brăila, pentru încălcarea ordinului de protecție și distrugere la locuința mamei, bărbatul de 44 de ani care a încălcat măsurile impuse de instanță și a mers la domiciliul mamei pentru a o teroriza, a contestat decizia primei instanțe.
Inculpatul N.M.G. speră ca la instanța superioară să fie lăsat în libertate. Dosarul a ajuns la Tribunalul Brăila, după cum se arată pe site-ul instanței, iar magistrații vor decide zilele următoare dacă bărbatul rămâne sau nu în spatele gratiilor.
La data de 19 august, în urma probatoriului administrat de polițiști din cadrul Poliției Muncipiului Brăila - Biroul Poliției de Proximitate, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore, el fiind acuzat de infracțiunile de încălcarea măsurilor dispuse prin ordin de protecție și distrugere. La data de 20 august, acesta a fost prezentat instanței cu propunere de arestare, măsura fiind admisă, inculpatul fiind încarcerat. “Admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila. Dispune arestarea preventivă a inculpatului N. M. G. cercetat pentru săvârșirea săvârșirea infracțiunilor de: încălcarea măsurilor dispuse prin ordin de protecție, prev. de art. 32 alin.1din Legea 217/2003 (forma în vigoare la data săvârșirii faptei), cu aplicarea art. 35 alin. 1 cod penal (2 acte materiale din datele de 04.08.2020 și 07.08.2020) și distrugere, prev. de art. 253 alin.1 cod penal (data de 07.08.2020); încălcarea măsurilor dispuse prin ordin de protecție (data de 12.12.2020); încălcarea măsurilor dispuse prin ordin de protecție (data de 01.07.2021), pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 20.08.2021 până la data de 18.09.2021 inclusiv. Dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului. Cu drept de contestație în termen de 48 de ore de la pronunțare”, este soluția Judecătoriei Brăila din data de 20 august.
După cum au stabilit anchetatorii, bărbatul în vârstă de 44 de ani, în repetate rânduri, a încălcat măsurile pe care instanța le-a dispus față de el prin ordin de protecție, deplasându-se la domiciliul mamei sale, în vârstă de 62 de ani, din municipiul Brăila, deși acest lucru îi fusese interzis de instanță, iar acolo ar fi distrus geamurile imobilului în care femeia locuiește. La data de 20 august, instanța a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila și a dispus față de brăilean măsura arestării preventive.
Bărbatul a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.