Și printre animale sunt părinți exemplari!

Ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat o nouă rubrică „Să iubim natura” cu articole scrise și documentate de Marius Vernescu. Membru al Societății Ornitologice Române (SOR) din 1997, Vernescu este coordonator al Sucursalei din Brăila din anul 2012 și până în prezent. Ca membru SOR, Marius Vernescu a luat parte la diverse proiecte de voluntariat, atât în județul Brăila cât și în țară. De asemenea în cadrul SOR a fost implicat în diverse proiecte ca expert ornitolog în decursul anilor. Totodată, Marius Vernescu a lucrat alături de profesorii de la Universitatea Ecologică din București la întocmirea Planului de Management al Luncii Buzăului, dar și în alte proiecte de monitorizare a păsărilor.

Suntem obișnuiți să vorbim despre cât de buni sunt părinții, de cele mai multe ori atunci când vine vorba despre oameni, dar există și în lumea animalelor sălbatice multe specii care au grijă de pui la fel de mult cum avem noi oamenii grijă de copii.

În acest articol o să încercăm să vă dăm câteva exemple de părinți grijulii: rața mare, gâsca de vară, ursoaica, urechelnița și chiar păianjenii.

Printre cele mai cunoscute specii de rață de la noi este rața mare, pe care o știm cu toții din plimbările prin zonele mlăștinoase din județul nostru, fiind o mamă grijulie. E drept, are norocul că ai săi pui sunt nidifugi, adică independenți aproape de când ies din ou. Dar tot trebuie conduși la apă și supravegheați cât timp se hrănesc. Cu șiragul de boboci în spatele ei, sigur atrage atenția prădătorilor. Iar dacă aceștia apar, rața mare măcăne tare și lovește apa cu aripile. Face acest lucru pentru a distrage atenția prădătorilor și a da timp puilor să se scufunde, calitate care e prezentă încă de la vârste fragede. E o practică destul de comună a părinților cu pui sau ouă, aceea de a atrage atenția asupra lor, de multe ori prefăcându-se răniți și îndepărtându-se de cuib. Speră astfel ca prădătorii să îi urmeze și progeniturile să fie în siguranță.

Lupta dintre David și Goliat se desfășoară zi de zi, în moduri foarte diferite. Avem exemple și din lumea păsărilor.

În lumea înaripatelor, gâsca de vară își apără bobocii de tot ce zboară sau le dă târcoale. Nu se sfiește să înfrunte adversari mai mari decât ea. Sau chiar mai șireți, dacă e să ne luăm după poveștile din copilărie. Căci vulpea este unul dintre prădătorii cu care se confruntă adesea gâștele, și nu de puține ori înaripatele ies victorioase. Desigur, acest curaj nu este doar apanajul mamei gâște, ci al multor mame cu pui, cu aripi sau fără.

Mai e apoi și lupta sisifică a mamelor și a taților de a-și hrăni puii. Se fac zilnic sute de drumuri către cuiburile pline ochi de cioculețe care abia așteaptă doza necesară de insecte. Săptămâni la rând, părinții sunt ocupați cu servitul mesei viitoarei generații. Partea bună e că, în general, nu prea au fost cazuri în care cei mici să refuze meniul, nici chiar felurile mai păroase sau mai chitinoase.

Își apără puii ca o ursoaică, spunem noi când vedem o mamă super protectivă. Și cu siguranță, vorbele acestea nu au intrat degeaba în zicerile noastre. Ursoaica le face pe toate, ca orice mamă: îi învață pe pui care hrană e mai bună, unde o pot găsi sau de unde o pot prinde, care sunt locurile ideale de odihnă, cum se pot apăra. Cei mici deprind tehnicile acestea imitând părintele, iar perioada de „școlarizare” trece de doi ani. Cum face singură toată treaba, investiția în progenituri e destul de mare. La fel și provocările. Masculii încearcă să omoare puii altor masculi pentru a determina femela să devină din nou receptivă sexual. Astfel, mama ursoaică duce lupte serioase, uneori soldate chiar cu moartea ei. Nu e de mirare că este extrem de agresivă în perioada în care are pui. Și nu mai este cazul să spunem că e obligatoriu să păstrăm distanța în această situație.

Exemple de îngrijire maternă găsim și în vasta lume a nevertebratelor, chiar la speciile comune cu care suntem atât de obișnuiți în preajma noastră. Un astfel de exemplu este reprezentat de bine-cunoscuta urechelniță (Forficula auricularia) cu care împărțim deseori locuința. Astfel, femelele stau toată iarna în preajma ouălor, pe care le păzesc de potențiali prădători, le curăță periodic și se asigură că este totul în regulă cu ele. Primăvara, odată cu apariția nimfelor (puilor) de urechelniță, femelele încă stau în preajma lor pentru câteva săptămâni, pentru protecție și aprovizionare ocazională cu mâncare.

Grija maternă nu lipsește nici în lumea păianjenilor. Un număr însemnat de specii își protejează ouăle până la ieșirea puilor, dar păianjenii lup (familia Lycosidae) au dus grija pentru următoarea generație un pas mai departe. Nu doar că își cară săculețul cu prețioasele ouă pe spate peste tot pe unde merge, dar, odată puii eclozați, femela continuă să îi care în spate încă o perioadă, înainte ca aceștia să înceapă să se descurce în lume pe cont propriu.

Sunt specii de păsări care încearcă să te îndepărteze de pui, prefăcându-se rănite, sau unele care își protejează puii fie și cu prețul vieții. Viața acestor animale este o luptă din care ies victorioși doar cei puternici.