• în baza unor informații transmise de surse judiciare, am solicitat date de la DNA cu privire la cercetarea penală și acuzațiile aduse comisarului șef Gagu Liviu Gheorghe de la Inspectoratul de Poliție Județean Brăila - șeful Serviciului de Investigare a Criminalității Economice • potrivit unor surse, acesta ar fi ieșit la pensie la sfârșitul anului trecut • ni s-a comunicat faptul că procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Galați au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de persoana în cauză, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la instigare la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în modalitatea participației improprii (două fapte) și fals în înscrisuri sub semnătură privată
Șeful Serviciului de Investigare a Criminalității Economice (SICE), din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, comisar șef Gagu Liviu Gheorghe (care între timp ar fi ieșit la pensie, conform unor surse) este cercetat de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA). Acesta este acuzat de complicitate la instigare la abuz în serviciu și fals în înscrisuri.
În baza unor informații transmise de surse judiciare, redactorii noștri au solicitat date de la DNA cu privire la cercetarea penală și acuzațiile aduse comisarului șef Gagu Liviu Gheorghe de la Inspectoratul de Poliție Judetean Brăila - șeful Serviciului de Investigare a Criminalității Economice. Am întrebat dacă s-au efectuat percheziții în acest caz și care sunt acuzațiile aduse ofițerului Gagu .
Răspunsul DNA: ”La solicitarea dvs. din data de 10 ianuarie 2024, Biroul de Informare și Relații Publice este abilitat să vă transmită următoarele:
În cursul lunii decembrie 2023, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Galați au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de persoana la care faceți referire, în sarcina acestuia reținându-se săvârșirea infracțiunilor de:
- complicitate la instigare la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în modalitatea participației improprii (două fapte),
- fals în înscrisuri sub semnătură privată.
În cauza respectivă se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.
În acest moment, alte informații referitoare la stadiul anchetei nu vă pot fi puse la dispoziție în conformitate cu prevederile art. 12, alin. 1, lit. e și f din Legea 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public”.
Din datele pe care le deținem, ofițerul Gagu ar fi ieșit la pensie la sfârșitul anului trecut, iar o altă persoană cercetată în acest caz ar fi chiar soția ofițerului, care ocupă postul de secretară la SICE. Totuși, de la DNA nu s-au comunicat informații cu privire la celelalte persoane cercetate.
În comunicatul DNA se face precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.