Școlile de top din Brăila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal
Puține unități cu rată de promovare 100% la Evaluarea Națională

Școlile de top din Brăila

• înainte de contestații, din totalul celor 85 de școli din Brăila, doar 12 (cinci din municipiu și șapte din județ) se pot mândri cu o promovabilitate de 100% • alte 13 unități de învățământ au o rată de promovare de peste 90% • sunt și 12 școli cu o promovabilitate sub 50%, ba chiar și o unitate unde niciun elev nu a reușit să obțină minimum media 5 la examenul de Evaluare Naționalășcolile din mediul rural au rezultate din ce în ce mai slabe

 

Județul Brăila a obținut și anul acesta rezultate bune la examenul de Evaluare Națională la clasa a VIII-a, ocupând locul 3 în ierarhia națională (înainte de contestații). Dintre cei 2.013 absolvenți de gimnaziu care au susținut examenul, 1.667 au reușit să promoveze, patru elevi având chiar media 10. Promovabilitatea este de 82,8%, mai mică în comparație cu anul trecut (91% înainte de contestații), motiv pentru care anul acesta s-a schimbat clasamentul școlilor din municipiu și județ. Concret, dacă anul trecut, din 85 de unități de învățământ de stat, 27 aveau o promovabilitate maximă (100%) și doar la două școli se înregistra o rată mai mică de 50%, după examenul din 2023 doar 12 din totalul celor 85 școli din Brăila se pot mândri că au toți candidații promovați. De asemenea, dacă anul trecut nicio școală nu avea o promovabilitate sub 50%, anul acesta există o unitate unde niciun absolvent de gimnaziu nu a reușit să treacă examenul.

Vă prezentăm în continuare topul școlilor după mediile de la Evaluarea Națională 2023, analiză pe care redactorii ”Obiectiv” au realizat-o pornind de la informațiile transmise de Inspectoratul Școlar Județean Brăila și datele disponibile pe platforma evaluare.edu.ro.

 

Topul școlilor din municipiu. Elevii de la Colegiul ”Murgoci” au cele mai mari medii

Înainte de a prezenta clasamentul pe municipiu trebuie să precizăm că anul acesta, din totalul celor 30 unități de învățământ, doar cinci au o promovabilitate de 100%. Școlile unde se înregistrează această performanță sunt:

- Colegiul Național “Gheorghe Munteanu Murgoci” (28 elevi prezenți la examen). Trebuie subliniat că din cei 28 elevi, 24 elevi au medii peste 9, iar alți patru au medii peste 8.

- Colegiul Național “Nicolae Bălcescu” (26 elevi). La acest liceu 16 elevi au promovat examenul cu medii peste 9.

- Colegiul Național Pedagogic “Dumitru Panaitescu Perpessicius” (51 elevi)

- Liceul Teoretic “Nicolae Iorga” (28 elevi)

- Școala Gimnazială ”Ion Creangă(84 elevi)

Școala Gimnazială “Fănuș Neagu” – 100% (98 elevi)

Clasamentul continuă cu școlile cu o promovabilitate de peste 90%:

- Școala Gimnazială “Ion Băncilă – 98,15% (53 elevi promovați din 54 prezenți). Unitatea de învățământ care și-a îmbunătățit rezultatele față de anul trecut (92,45% promovabilitate în 2022)

- Școala Gimnazială “Alexandru Ioan Cuza” – 97,62% (82 elevi promovați din 84 prezenți).

- Școala Gimnazială ”Aurel Vlaicu” – 95% (19 elevi promovați din 20 prezenți)

- Școala Gimnazială “Sfântul Andrei” – 93,55% (29 elevi promovați din 31 prezenți)

- Școala Gimnazială “Mihai Eminescu” – 92,71% (89 elevi promovați din 96 prezenți)

- Școala Gimnazială ”George Coșbuc” - 92,68% (38 elevi promovați din 41 prezenți)

- Școala Gimnazială “Mihu Dragomir” - 92,45% (49 elevi promovați din 53 prezenți)

- Liceul de Arte ”Hariclea Darclee” – 92,19% (59 elevi promovați din 64 prezenți)

- Școala Gimnazială “Vasile Alecsandri” - 91,84% (45 elevi promovați din 49 prezenți)

- Școala Gimnazială “Vlaicu Vodă” – 90,32% (28 elevi promovați din 31 prezenți)

Promovabilitate de peste 80% se înregistrează la următoarele unități de învățământ:

- Școala Gimnazială “Mihail Sadoveanu” – 89,29% (25 elevi promovați din 28 prezenți)

- Colegiul Național ”Ana Aslan” – 88,89% (24 elevi promovați din 27 prezenți)

- Școala Gimnazială ”Nedelcu Chercea” -  87,5% (21 elevi promovați din 24 prezenți)

- Școala Gimnazială “I. L. Caragiale” – 87% (67 elevi promovați din 77 prezenți)

- Școala Gimnazială “Radu Tudoran” – 86,05% (37 elevi promovați din 43 prezenți)

- Școala Gimnazială “Mihai Viteazul” – 85,42% (41 elevi promovați din 48 prezenți)

- Școala Gimnazială “Dimitrie Cantemir” – 84,21% (32 elevi promovați din 38 prezenți)

Restul clasamentului se prezintă astfel: Școala Gimnazială ”Ecaterina Teodoroiu” – 71,43% (20 elevi promovați din 28 prezenți); Școala Gimnazială ”Al. Pușkin” – 70% (14 elevi promovați din 20 prezenți); Liceul cu Program Sportiv – 61,9% (26 promovați din 42 prezenți); Școala Gimnazială ”Mihail Kogălniceanu” – 52,95% (9 elevi promovați din 17 prezenți; anul trecut avea o promovabilitate de 87%), Liceul Tehnologic ”Anghel Saligny” – 52,94% (9 elevi promovați din 17 prezenți; anul trecut avea o rată de promovare de 100%); Școala Gimnazială ”Nikos Kazantzakis” – 50% (1 elev promovat din cei 2 care au susținut examenul).

Cele mai slabe rezultate se înregistrează la Școala Gimnazială ”Anton Pann”, acolo unde doar 2 elevi din totalul celor care au susținut examenul au reușit să obțină minim media 5, rezultând o promovabilitate de 16,67% (70% anul trecut).

 

Topul școlilor din mediul rural. Din 54 unități de învățământ doar 7 au 100% promovabilitate

Dacă anul trecut se înregistrau rezultate bune la școlile din mediul rural, anul acesta, după primele rezultate la Evaluarea Națională, situația arată astfel: din cele 54 unități de învățământ, doar șapte au 100% promovabilitate și alte două o rată de peste 90%. În 2022, 15 școli din județ aveau toți candidații promovați și alte 11 școli aveau o promovabilitate de peste 90%.

Iată clasamentul școlilor din mediul rural care au obținut rezultate bune la Evaluarea Națională:

- Școala Gimnazială Mircea Vodă – 100% (16 elevi)

- Școala Gimnazială Cuza Vodă – 100% (13 elevi)

- Școala Gimnazială Gemenele – 100% (6 elevi)

- Școala Gimnazială Drogu – 100% (2 elevi)

- Școala Gimnazială ”Toma Tâmpeanu” Galbenu – 100% (5 elevi)

- Școala Gimnazială Traian – 100% (11 elevi)

- Școala Gimnazială Valea Cânepii – 100% (1 elev)

- Școala Gimnazială ”Spiru Haret” Însurăței – 95,83% (23 elevi) – la această școală un candidat a obținut nota 10 la proba de limba română

- Școala Gimnazială Chiscani – 90,48% (21 elevi prezenți, 19 promovați)

O promovabilitate de 80% se înregistrează la următoarele unități de învățământ:

- Liceul Tehnologic ”N. Oncescu” Ianca – 88,24% (15 elevi)

- Școala Gimnazială Movila Miresii – 88,24% (15 elevi)

- Școala Gimnazială Jirlău – 87,5% (14 elevi)

- Școala Gimnazială ”Vasile Băncilă” Scorțaru Nou – 87,5% (7 elevi)

- Liceul Teoretic ”G. Vâslan” Făurei – 85,19% (23 elevi)

- Școala Gimnazială Mihai Bravu – 84,62% (11 elevi)

- Școala Gimnazială Cireșu – 84,62% (11 elevi)

- Școala Gimnazială ”General Stan Poetan” Ulmu – 81,25% (13 elevi). Doi elevi au nota 10 la română

- Școala Gimnazială Vădeni – 80,95% (17 elevi)

- Liceul Tehnologic ”Matei Basarab” Măxineni – 80% (12 elevi).

Dacă anul trecut erau doar două școli cu o promovabilitate sub 50%, anul acesta numărul lor a crescut la 11. Iată care sunt școlile din mediul rural cu cele mai slabe rezultate la Evaluarea Națională 2023:

- Școala Profesională ”Emil Drăgan” Gradiștea – 0% - 10 candidați au intrat în examen însă nimeni nu a reușit să treacă. Aici se înregistrează și cea mai mică medie la Evaluarea Națională – 1,50.

- Școala Gimnazială Spiru Haret – 12,5% (doar un elev din cei 8 care au participat la examen a reușit să promoveze)

- Școala Gimnazială Frecăței – 14,29% (din cei 7 elevi care au susținut examenul doar unul a reușit să promoveze)

- Școala Gimnazială Unirea – 28,57% (doar doi elevi din cei 7 care au susținut probele au promovat)

- Școala Gimnazială Plopu – 33,33% (din 9 elevi doar 3 au promovat)

- Școala Gimnazială Racoviță – 33,33% (doar un elevi din cei 3 care au susținut examenul a promovat)

- Școala Gimnazială Rîmnicelu – 37,5% (din 8 care au susținut examenul doar 3 au promovat)

- Școala Gimnazială Vișani – 40% (4 elevi au promvat din cei 10 care au susținut examenul)

- Școala Gimnazială Dudești – 40% (4 elevi au promvat din cei 10 care au susținut examenul)

- Școala Gimnazială Tătaru – 44,44% (4 elevi au promvat din cei 10 care au susținut examenul)

- Școala Gimnazială Victoria – 44,44% (4 elevi au promvat din cei 10 care au susținut examenul)

Rezultatele finale la Evaluarea Națională, după contestații, se vor afișa marți, 4 iulie.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro