Școală pe burta goală | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Școală pe burta goală

• copiii nu au primit din prima zi de școală laptele, cornul, fructele sau o gustare caldă, de vină fiind și în acest an tot birocrația • Guvernul a elaborat târziu actele necesare demarării celor două programe, iar până se vor finaliza licitațiile va mai trece o lună, două sau mai mult • la nivelul județului Brăila, peste 22.000 de elevi ar trebui să beneficieze de Programul “Lapte, Corn și Fructe”, iar alți peste 2.100 de elevi de Programul “Masă Caldă

 

Oficial a trecut o lună de când școala a început însă elevii din Brăila și din aproape toată țara nu primesc nici laptele, cornul și fructele, nici masă caldă. Motivul? Guvernul a elaborat târziu actele normative necesare derulării celor două programe... Cu alte cuvinte, un nou an școlar în care treaba s-a împotmolit în hârtii. Pentru “Lapte-Corn-Fructe” (Programul pentru Școli al României), normele metodologice pentru aplicarea programului au fost publicate abia pe 6 septembrie, cu cinci zile înainte să înceapă cursurile. Pentru “Masa caldă”, Guvernul a finalizat cadrul legal pentru finanțarea acestui program abia pe 6 octombrie. Acum, autoritățile locale se ocupă de licitații, însă până acestea vor fi finalizate va mai trece o lună, două sau mai mult. Așadar, elevii ar putea primi pachețelul spre sfârșitul anului în curs sau chiar la începutul lui 2024.

 

Peste 10 milioane lei pentru Programul “Lapte-Corn-Fructe”

După ce Guvernul a elaborat toate documentele necesare, Consiliul Județean Brăila a demarat licitația pentru atribuirea contractelor în cadrul Programului  “Lapte-Corn-Fructe”. La fel ca în anii trecuți, va fi un acord cadru pentru doi ani școlari, iar licitația este împărțită în trei loturi: “Lapte și produse lactate”, “Produse panificație” și “Fructe”. Potrivit datelor transmise de CJ Brăila, un număr de 24.224 de preșcolari și elevi sunt beneficiarii acestui program, 11.762 din municipiu și 12.462 din județ.

Pentru anul școlar curent, 2023-2024, contractul pentru componenta “Lapte și produse lactate (iaurt)” are o valoare de 5.681.618 lei cu TVA (1,11 lei/buc, 172 zile de distribuție). Elevii ar urma să primească lunea, miercurea și joia lapte, iar marțea și vinerea iaurt. Pentru componenta “Produse panificație (corn sau baton)”, contractul are o valoare totală de 3.297.567 lei cu TVA (0,65 lei/buc, 172 zile de distribuție). Copiii ar urma să primească lunea, marțea și joia baton sau corn, iar miercurea și vinerea biscuiți. În final, pentru componenta “Fructe (mere), contractul are o valoare totală de 1.449.864 lei cu TVA (0,7 lei/buc, 70 zile distribuție). Merele vor fi distribuite copiilor în zilele de marți și vineri.

Întrebat când vor ajunge produsele la elevi, președintele CJ Brăila, Francisk Chiriac, ne-a declarat că totul depinde de modul în care se va derula licitația, adică dacă vor fi sau nu contestații din partea firmelor participante.

“Nu pot da un termen pentru că s-a întâmplat în alți ani să dureze mai mult din cauza licitațiilor. Evident, noi ne-am dori ca totul să decurgă bine, ca produsele să ajungă cât mai repede la copii. În schimb, pentru că vom încheia acord-cadru pe doi ani, în anul școlar viitor nu vor mai fi întârzieri și produsele vor fi distribuite copiilor din prima zi de cursuri”, ne-a declarat Chiriac.

În prezent, doar în două județe din toată țară elevii primesc laptele, cornul și fructele, în Vâlcea și Prahova, acolo fiind în derulare contractele încheiate pe patru ani.

 

“Masa caldă” în opt comune brăilene

Deși are rolul de “diminuare a riscului de excluziune și de abandon școlar care grefează asupra populației școlare din medii dezavantajate geografic, economic sau social, contribuind în final la realizarea obiectivului major al Ministerului Educației și anume asigurarea accesului echitabil și nediscriminatoriu la o educație de calitate a tuturor copiilor și tinerilor din România”, normele de aplicare pentru desfășurarea programul “Masa Caldă” în școli au fost gata abia pe 6 octombrie. Acum, autoritățile trebuie să organizeze licitațiile, deci și în cazul acestui program va mai dura cel puțin câteva săptămâni până când gustarea nu va ajunge la copii.

În anul școlar 2023-2024, opt școli din județul Brăila sunt înscrise în acest program: Ciocile (228 elevi), Mărașu (219), Râmnicelu (218), Surdila-Greci (106), Cireșu (278), Șuțești (532), Ulmu (253), Gradiștea (333). În total sunt 2.167 de elevi de la toate ciclurile de învățământ care așteaptă masa caldă. Iar pentru mulți dintre ei, care provin din familii foarte sărace, acest suport alimentar contează enorm.

De menționat că anul acesta sunt două noi școli incluse în program, Ulmu și Gradiștea. Legat de masa caldă, aceasta poate consta în: masă caldă, preparată în regim propriu (pentru unitățile de învățământ care dețin o cantină proprie cu avize de funcționare), masă caldă, în regim catering (pentru unitățile fără cantină), pachet alimentar (dacă nu există posibilitatea preparării mesei calde), care va fi păstrat până la servire în spații special amenajate,

Chiar dacă lucrurile merg greoi, Guvernul are planuri ambițioase în ceea ce privește acest program. Concret, începând cu anul 2024, proiectul-pilot va fi transformat în program național și 1.000.000 de beneficiari vor primi “Masa Caldă”. În prezent, 450 unități de învățământ sunt incluse în program, beneficiari fiind 133.000 de elevi.

 

Întârzieri și în anii trecuți

Aproape că nu mai suprinde pe nimeni faptul că elevii primesc pachetul promis de guvernanți mult după începerea școlii. E un lucru care se întâmplă cam la fiecare început de septembrie. Spre exemplu, în anul școlar precedent, abia în decembrie-ianuarie elevii au primit “Masa Caldă”. Au fost însă și “ani mai grei”, când pachetul alimentar a ajuns la copii abia în aprilie.

În ceea ce privește programul Lapte-Corn, întârzierile apar o dată la doi ani, atunci când expiră acordurile cadru și se realizează licitațiile. Spre exemplu, în anul școlar 2021-2022, pe 17 ianuarie, adică în prima zi din semestrul al doilea, preșcolarii și elevii brăileni au primit pentru prima dată produsele din programul “Lapte-Corn-Fructe”. Iar atunci copiii au primit doar laptele și mărul. Și în cazul acestui program lucrurile au stat și mai rău, în anul școlar 2016-2017 elevii brăileni primind pachetul lapte-corn în formulă completă abia în cursul lunii mai 2017, când nu mai era mult până la vacanța de vară.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro