* se pot înscrie tineri, băieți și fete, care au împlinit 16 ani
Conform tradiției din ultimii ani, Comisia județeană de arbitri din cadrul Asociației Județeane de Fotbal Brăila organizează, începând cu data de 5 septembrie 2022, ora 16.00, la sediul său de la Sala Polivalentă, cursuri gratuite de formare a arbitrilor de fotbal.
Se pot înscrie tineri, băieți și fete, care au împlinit 16 ani și au înălțimea de cel puțin 1,70 metri, respectiv 1,65 metri, iar greutatea proporțională cu înălțimea. Intervalul de vârstă la care sunt acceptați cei care doresc să devină arbitri de fotbal este între 16 și 25 de ani.
Lectori sunt Tudorel Pârlog și Cristi Ichim.
Informații suplimentare se pot obține la sediul AJF Brăila, în fiecare zi, între orele 9.00 și 15.00.