Șase persoane care nu respectau carantina, depistate într-o singură zi | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Șase persoane care nu respectau carantina, depistate într-o singură zi

* marți, polițiștii brăileni au desfășurat acțiuni specifice și au dat de urma persoanelor care nu țineau cont de lege, acestea fiind sanționate cu amenzi în valoare totală de 10.000 lei

 

Noi sancțiuni pentru persoanele care nu respectau carantina la domiciliu.

La data de 16 martie, polițiștii brăileni au depistat, pe raza județului Brăila, șase persoane care nu respectau măsura carantinării ce fusese dispusă anterior.

Aceștia au fost sancționați contravențional cu amenzi în valoare totală de 10.000 de lei, conform prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Polițiștii brăileni împreună cu jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră și pompieri, desfășoară permanent acțiuni de verificare pe raza județului Brăila, privind modul de respectare a măsurii izolării sau carantinării la domiciliu, de către cetățeni.

Polițiștii atrag atenția cetățenilor să respecte măsurile de protecție individuală și interdicțiie impuse în această perioadă.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro