Șase concurenți din Brăila admiși la Festivalul Internațional de Folclor „Cântecul de dragoste de-a lungul Dunării” | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Șase concurenți din Brăila admiși la Festivalul Internațional de Folclor „Cântecul de dragoste de-a lungul Dunării”

• evenimentul va avea loc în zilele de 23, 24 și 25 iulie a.c. pe scena de pe Esplanda Dunării • în total, pe scena festivalului vor evolua 25 de concurenți din România și patru din Ucraina, Serbia și Moldova de peste Prut • brăilenii îi vor putea revedea pe Sava Negrean Brudașcu, Gheorghe Turda, Mioara Velicu și Maria Dragomiroiu, precum și pe naistul Cristian Ciaușu, câștigătorul show-ului „Românii au talent”

 

Nu mai puțin de șase tineri interpreți de muzică populară din municipiul și județul Brăila au fost admiși la cea de-a XVII-a ediție a Festivalului Internațional de Folclor „Cântecul de dragoste de-a lungul Dunării”, organizat de Consiliul Județean Brăila, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (Centrul de Creație) și Primăria Municipiului Brăila în zilele de 23, 24 și 25 iulie a.c., pe scena de pe Esplanda Dunării.

Îndrăgitul festival va reuni concurenți și artiști de primă mână din țară și din străinătate, fiind „o incursiune în folclorul autentic național și internațional, un regal folcloric cu ansambluri, concurenți și artiști de renume, din țară și străinătate”. În urma preselecției, au fost admiși 25 de concurenți români, inclusiv șase concurenți brăileni, precum și patru concurenți din Moldova de peste Prut, Ucraina și Serbia. Îi vom vedea, astfel, evoluând pe tinerii interpreți de muzică populară brăileni Alexandra-Georgiana Macoveiu, Teodora-Cristina Costea, Andreea-Ionela Bițeanu, Andrada Elena Istrate, Florin-Adrian Damian și Ioniță-Adrian Radu, membru al Comunității Rușilor Lipoveni din Brăila. 

Pe scena de pe Esplanada Dunării vor evolua, alături de concurenți, îndrăgiții interpreți de muzică populară Sava Negrean Brudașcu, Gheorghe Turda, Mioara Velicu și Maria Dragomiroiu, precum și naistul brăilean Cristian Ciaușu, câștigătorul ediției de anul acesta al show-ului „Românii au talent”. Acompaniază orchestra „Lăutarii” din Chișinău, condusă de maestrul Nicolae Botgros.

Potrivit organizatorilor, Festivalul-concurs „Cântecul de dragoste de-a lungul Dunării”  își propune redescoperirea, valorificarea și promovarea creațiilor folclorului muzical, afirmarea de noi interpreți ai genului vocal destinat, prin definiție, să sporească bogăția spirituală a tuturor locuitorilor de la Dunăre, dar și promovarea tradiției autentice prin muzică, dans și meșteșuguri populare, accentuând, astfel, frumusețea și unicitatea fiecărei zone etnografice în parte.

Preselecția concurenților români și străini s-a realizat pe baza materialului audio transmis CD - mp3 sau prin poștă electronică. Deciziile de ultimă oră au fost luate de către Juriul concursului, iar rezultatul preselecției a fost adus la cunoștința participanților zilele trecute, prin publicarea acestuia pe paginile web ale instituției organizatoare, respectiv Centrul de Creație Brăila.

Marele Trofeu al Festivalului Internațional de Folclor „Cântecul de dragoste de-a lungul Dunării” este însoțit de un cec de 4.000 de euro. Vor mai fi acordate: Premiul I (2.500 euro), Premiul II (1.500 euro), Premiul III (1.000 euro) și un Premiu pentru autenticitatea costumului popular, în valoare de 500 de euro.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro