Șapte morți într-un accident de tramvai la Londra | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Șapte morți într-un accident de tramvai la Londra

Cel puțin șapte persoane și-au pierdut viața, iar peste 50 au fost rănite, în urma deraierii unui tramvai, miercuri dimineață, în Croydon, o suburbie din sudul Londrei, informează Agerpres.

 

„Putem confirma moartea a cel puțin șapte persoane", a informat poliția transporturilor, după un bilanț inițial de cinci morți.

Poliția a adăugat că un bărbat în vârstă de 42 de ani, suspectat de omor prin imprudență, a fost reținut și încarcerat. Potrivit presei britanice, este vorba despre vatmanul tramvaiului.

„Primele indicii arată că tramvaiul circula cu o viteză cu mult peste viteza permisă”, a menționat serviciul de anchetă asupra accidentelor feroviare (Rail Accident Investigation Branch, RAIB) într-un comunicat dat publicității pe site-ul guvernului britanic.

Accidentul s-a produs în timp ce tramvaiul a intrat într-o curbă în care viteza era limitată la 20 de kilometri pe oră.

Martin Bamford, un locuitor din Croydon în vârstă de 30 de ani care se afla în tramvai în momentul producerii tragediei, a povestit agenției Press Association că a simțit că acesta a accelerat. „Toată lumea a zburat efectiv”, a povestit martorul, adăugând că la locul accidentului a fost „un măcel, cu sânge peste tot. A fost îngrozitor”, a adăugat bărbatul, el însuși rănit.

Accidentul a avut loc în jurul orei 06.10 GMT, când un tramvai cu două vagoane a deraiat și s-a răsturnat pe o parte.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro