• deși vremea este optimă pentru derularea în bune condiții a lucrărilor, ritmul de lucru rămâne în continuare cam... funcționăresc • ce-i drept, pe șantier apar mereu situații dificil de rezolvat
După circa trei săptămâni de la publicarea unui articol referitor la situația șantierului de pe Calea Galați, revenim cu o relatare de la fața locului. Concluzia: deși vremea este optimă pentru derularea în bune condiții a lucrărilor, ritmul de lucru rămâne în continuare cam... funcționăresc. Ce-i drept, între timp au apărut situații noi, unele dificil de rezolvat, însă chiar și așa nu putem să nu remarcăm relaxarea de care dau dovadă unii muncitori, în anumite momente ale zilei.
În ceea ce privește dificultățile de pe șantier, remarcăm că, în condiţiile unor spaţii restrânse, s-au scos/retezat vechii stâlpi din beton care au susţinut linia de contact pentru tramvai, cablurile pentru iluminat şi de la reţelele de internet etc. A fost nevoie să fie sacrificaţi şi unii arbori, chiar cu dificultate, când amplasamentul noilor stâlpi a coincis cu rădăcinile adânci şi trunchiurile greu de scos. Pentru unele s-a muncit timp de peste o oră, cu toporul şi drujba, la un metru adâncime.
S-a lucrat intens la ultima porţiune de linie, din zona intersecției cu bulevardul DorobanţiIor, iar una din cele mai mari provocări pentru constructori este în intersecţia cu strada Griviţa. Unde, după câţiva metri de săpături s-a ajuns la o conductă de apă, ventilele şi căminul de vizitare necesitând să fie înlocuite, din cauza vechimii şi uzurii lor foarte mari. Iar asta la un pas de noua cale de rulare, care în cea mai mare parte este deja montată milimetric pe verticală şi orizontală – prin eforturile şi priceperea celor care răspund de acest obiectiv. Prin materialele aflate sub linia de tramvai, se scontează pe mersul lin şi sigur, fără zgomote şi denivelări pentru noile şi silenţioasele mijloace electrice de transport.
Ceva nu se leagă...
Fiindcă tot aminteam de situaţiile dificile, una este să lucrezi pe teren deschis, în câmp şi fără sarcini supra sau subterane (ca la autostrăzi), şi alta în mediul urban, de-a lungul unei străzi pline de conducte, stâlpi, reţele de utilităţi, cum este Calea Galaţi, unde sunt “atacate” şi gurile de vizitare, geigerele etc. Este adevărat că lucrările sunt diferite şi nu pot fi desfăşurate simultan, şi peste tot - fiind nevoie de predarea fronturilor de lucru de la o echipă la alta, într-o ordine tehnologică prestabilită. Nu vorbim de pauzele inerente dintre lucrări, cauzate de probleme dificile şi viciilor ascunse, dar ceva nu se leagă... Şi anume, chiar la calea de rulare, erau muncitori care pur şi simplu nu lucrau: unii mecanici de pe utilajele grele butonau telefoanele, alţii, la intersecția cu Griviţei aşteptau nu se ştie ce. După ora mesei, nu se mai lucra la racordurile pentru utilităţi din canalele de la baza blocurilor. Iar timpul trecea, nefolosit fie şi la diverse lucrări mărunte. Adăugaţi şi programul lejer de lucru şi să nu ne mai mire dacă peste data finalizării lucrărilor, mutată deja de la finalul lui 2023, la finalulul lui 2024, o să se mai adauge o altă prelungire. În paralel cu scuza ridicolă “am depăşit termenul, dar suntem în graficul reactualizat”. Vorba cuiva: “ Cum se lucrează acum, îi apucă revelionul. Timp în care transportul public, rutier etc este dat peste cap pentru un sfert din oraş...”.
Dar, nu-i aşa, este de preferat lait-motivul “despre ce se întâmplă (bine sau rău) pe şantier răspunde constructorul”. Dar cine îl plăteşte pe acesta şi din banii cui?! Un rol şi o influenţă în toate, îl au şi diriginţii de şantier, consideraţi de unii ca ceva nostalgic şi depăşit. Despre ce pregătire are şi cine controlează zilnic activitatea pe şantier şi în numele beneficiarului, este alt aspect.
“Cum ne plăteşte, aşa muncim…”
Mai în surdină, mai direct, unii constructori sunt nemulţumiţi de salariile primite (ba chiar şi asiaticii li se raliază). Alţii, resemnaţi, spun “unde să mai mă duc la anii mei, mă mulţumesc cu cât iau…”. Uitându-se că un salariu mai mare , motivant şi realist este condiţionat nu de “pauzele lungi şi dese”, de pretenţii nejustificate, ci de “n” factori: calificarea, experienţa şi efortul oamenilor; asigurarea tuturor condiţiilor (organizare şi planificarea lucrărilor, plata la timp a salariilor, diverse stimulente etc); timpul efectiv de lucru, numărul suficient de muncitori şi vârsta/randamentul acestora. Că de utilaje nu se duce lipsă!
